Există posibilitatea ca membrii comisiilor de specialitate care vor fi chemate să-şi dea avizul prealabil asupra proiectului de la Roşia Montană să invite la dezbateri orice persoană care poate prezenta în mod logic şi cu calm un argument, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu.
„Există posibilitatea – sigur, nu în plen – dar există posibilitatea ca membrii comisiilor permanente de specialitate care vor fi chemate să-şi dea avizul prealabil asupra proiectului să invite la dezbateri orice persoană. Orice persoană poate fi invitată la dezbaterea comisiilor. De aceea, oricine poate prezenta în mod logic şi cu calm un argument poate fi invitat la dezbatere. Nu ştiu cum vor proceda comisiile, dar posibilitatea există”, a declarat Mihai Voicu, la RFI, întrebat fiind dacă reprezentanţii societăţii civile ar putea fi invitaţi la dezbaterile parlamentare pe această temă.

Pe de altă parte, ministrul delegat a apreciat că ar fi utilă o dezbatere despre exploatarea de la Roşia Montană în afara clădirii Parlamentului, pentru o zi sau două.

„Ar fi poate utilă o dezbatere în afara clădirii Parlamentului, undeva poate chiar în zonă, cu răbdare, pentru o zi sau două, în care să fie ascultaţi toţi cei care doresc să spună ceva pe acest subiect”, a adăugat el.

Liberalul a mărturisit că din cauza programului nu a reuşit să urmărescă argumentaţia celor care protestau şi mai spus că aşteaptă dezbaterile parlamentare pe tema Roşia Montană, argumentaţia unor specialişti, mai ales argumentele economice.

„Nu avem cum să nu ne uităm la un număr de locuri de muncă, nu avem cum să nu ne uităm la veniturile pe care statul le poate obţine nu doar din redevenţe, ci şi din TVA, impozite pe profit, pe dividende, pe salarii şi aşa mai departe. Sunt deschis să ascult orice fel de argumentaţie, pentru că vă mărturisesc că nu mi-am formulat o opinie. Nu am suficiente informaţii (…) şi de aceea aştept cu interes dezbaterea parlamentară”, a precizat el.

Câteva sute de persoane au protestat duminică la fântâna din Piaţa Universităţii din Bucureşti împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană şi a gazelor de şist.

Protestatarii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de faptul că proiectul de exploatare de la Roşia Montană a primit undă verde din partea Executivului şi au scandat împotriva începerii lucrărilor.

Proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană a fost adoptat săptămâna trecută în şedinţa de guvern, el fiind transmis Parlamentului.

Premierul Victor Ponta a declarat, pe 13 iunie, că în calitate de deputat va vota împotriva proiectului de lege referitor la exploatarea aurului de la Roşia Montană, dar în calitatea sa de prim-ministru trebuie să atragă investiţii în România din toată lumea. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.