Premierul Ludovic Orban a vorbit aseară despre redeschiderea restaurantelor. „Săptămâna asta luăm o decizie. Vedem propuneri, recomandări, în ce condiții.”
„Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă”, a precizat Ludovic Orban la Digi24.
Acesta a reiterat faptul că temperaturile scăzute înregistrate deja în zona montană vor face dificilă servirea mesei în spaţii deschise.
Orban a avansat ca termen probabil pentru redeschiderea restaurantelor începutul lunii septembrie. „Vedem, luăm decizia. Cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”, a spus el.
Acesta a adăugat că se analizează şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise. „Discutăm de posibilitatea reluării activităţii în instituţii de cultură, în teatre, în cinematografe, sigur, cu un set de condiţii: distanţare, portul măştii, dezinfectare şi alte posibile soluţii pentru reducerea riscului de răspândire”, a afirmat Orban.
În ceea ce priveşte prezenţa spectatorilor pe stadioane, prim-ministrul a subliniat faptul că galeriile echipelor sunt foarte greu de controlat şi că, în aceste condiţii, riscul de transmitere a noului coronavirus este foarte mare, dar dacă scade numărul de infectări şi într-o localitate nu e niciun caz, se poate ajunge şi la meciuri cu public.