Proprietarul Da Pino a fost amendat sâmbătă, 7 noiembrie, pentru că a închiriat două încăperi pentru a fi organizat un chef în interior, deși legea nu permite acest lucru din cauza pandemiei COVID-19. Duminică, omul de afaceri Adrian Dragoș, patronul grupului de firme Pitas și proprietarul Da Pino, a mai luat o amendă pentru că a scos mesele pe trotuar pentru un alt eveniment.

Conform Biroului de Presă al Primăriei Cluj-Napoca, proprietarul a fost amendat cu 1.000 de lei în baza HCL 150/2009, pentru amplasare neautorizată a unei terase pe domeniul public. Mai precis, după amenda de sâmbătă, proprietarul restaurantului s-a ambiționat și ar fi vrut să își arate ”mușchii”, împânzind trotuarul din față cu mese, fără avea autorizație, ca și când s-ar pregăti de un alt eveniment.

Amenda aplicată a fost maximă. HCL 150/2009 prevede că ”amenajarea teraselor de alimentație publică sezoniere pe domeniul public, fără deținerea autorizației de construire, a abonamentului de comerț stradal sau a contractului de închiriere pentru terenul ocupat și fără respectarea condițiilor aprobate de către Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism se sancționează cu amendă de la 500 lei, la 1.000 lei”.

Cu 24 de ore înainte, sâmbătă, în jurul orei 20.00, poliția a ”spart” un chef privat care urma să înceapă în încăperile de la restaurantul Da Pino, de pe strada Universități.

În cursul zilei de ieri, 7 noiembrie a.c., în intervalul orar 17.00-21.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi, polițiști locali, precum și alte autorități cu atribuții în domeniu, au intensificat acțiunile pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19 și verificarea respectării măsurilor impuse pentru reducerea la minim a riscului de infectare.

În acest context, în jurul orei 20.40, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat în incinta unui local de alimentatie publică situat pe raza municipiului Cluj-Napoca.

La adresa respectivă, polițiștii au identificat două grupuri de persoane formate din 7, respectiv 4 persoane care participau la un eveniment privat în 2 încăperi separate ale localului.

Participanții au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, fiind aplicate 11 sancțiuni în valoare totală de 22.000 de lei. Totodată, a fost luată măsura sancționării față de societatea comercială care administrează localul, fiind aplicată o sancțiune în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea Legii 55/2020”, a transmis IPJ Cluj.

Sursa: Știri de Cluj 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.