Cluj-Napoca, 31 august 2024 – Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj informează pasagerii că, începând cu 1 septembrie 2024, vor fi impuse restricții temporare privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor în bagajele de mână, conform noilor reglementări impuse de Comisia Europeană. Pasagerii vor putea transporta doar recipiente de maxim 100 ml, fără a fi necesar să le plaseze într-o pungă de plastic transparentă resigilabilă, cu capacitatea de maxim 1 litru, așa cum era prevăzut anterior.
Aceste măsuri se aplică tuturor aeroporturilor din Uniunea Europeană care folosesc echipamente de detecție a explozibililor (EDSCB) standard C3, în urma Deciziei Comisiei Europene 2024/2109 și a Regulamentului (UE) 2024/2108. Scopul acestor restricții este de a permite ajustarea configurațiilor tehnice ale echipamentelor de securitate pentru a îmbunătăți performanțele acestora.
De asemenea, pasagerii nu vor mai fi obligați să scoată din bagajele de mână laptopuri sau alte dispozitive electronice mari la controlul de securitate, facilitând astfel procesul de verificare.