Anul politic 2009 a marcat câteva premiere notabile în perioada post-comunistă.

Este prima dată când un preşedinte în funcţie, Traian Băsescu,  obţine un al doilea mandat constituţional consecutiv (cel din 1990-1992 obţinut de Ion Iliescu nu era în virtutea unei Constituţii în vigoare la acea dată).

Debutul anului a fost marcat de disputa politică iscată în jurul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a revenit PSD în urma alianţei guvernamentale cu PDL încheiate la sfârşitul anului 2008.

Trei persoane nominalizate de PSD au ocupat în decurs de numai o lună, ianuarie-februarie, fotoliul de ministru al Administraţiei şi Internelor: Gabriel Oprea, Liviu Dragnea şi Dan Nica.

2009 a marcat încă o premieră în politica românească post-decembristă: în 13 octombrie guvernul Emil Boc a căzut în urma unei moţiuni de cenzură iniţiate de PNL şi sprijinite de PSD.

Altă premieră: DNA declanşează urmărirea penală a unui ministru în funcţie, al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, la cererea Camerei Deputaţilor, în urma unei serii de investigaţii jurnalistice demarate de Cătălin Tolontan, de la Gazeta Sporturilor.

Anul politic 2009 a debutat cu disputa iscată în jurul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), atribuit PSD în urma acordului de guvernare cu PD-L. Primul nume vehiculat la conducerea ministerului a fost al senatorului social-democrat Cătălin Voicu, susţinut de liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. Voicu nu a reuşit altceva decât ca, în decembrie, să fie reţinut de DNA, care a declanşat urmărirea penală împotriva sa sub suspiciunea de trafic de influenţă. Printre cei cu care Voicu are interdicţie de a lua legătura pe parcursul anchetei procurorilor se numără deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie. Ultimul s-a arătat pe parcursul anului extrem de interesat de arhiva Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI, fostul „doi şi un sfert”) din cadrul MAI. Vanghelie a lăsat să se înţeleagă că ar avea acces la respectiva arhivă, pomenind la un moment dat chiar despre o prezumtivă înregistrare a vieţii private a fiicei preşedintelui, Elena Băsescu, despre care a afirmat public că „se mai încinge din când în când”. Tema informaţiilor provenite de la DGIPI a declanşat şi un razboi de uzură în interiorul PSD, între Marian Vanghelie şi un alt nume greu al partidului, fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea.

Vulpea la DGIPI, mărul discordiei

Primul ocupant al fotoliului de ministru al Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, a rezistat în funcţie până în 12 ianuarie, când Biroul Permanent Naţional al PSD i-a retras sprijinul politic. Motivul: Oprea l-a numit pe chestorul Virgil Ardelean, poreclit Vulpea din vremea când era poliţist la Cluj, la conducerea DGIPI. „O persoană al cărui profesionalism nu a fost pus niciodată în îndoială. Dovadă este faptul că a condus Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă timp de nouă ani sub diferite guverne, indiferent de culoarea politic „, a declarat atunci Gabriel Oprea. Chestorul Virgil Ardelean, şeful DGIPI timp de nouă ani, a demisionat de două ori din această funcţie. Prima dată şi-a prezentat demisia fostului ministru de interne Vasile Blaga, imediat după ce Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terrorism în procesul răpirii jurnaliştilor români în Irak, a fugit din România şi a doua oară în 2007, când ministrul Cristian David i-a aprobat-o. De numele lui Ardelean s-au legat de-a lungul anilor numeroase suspiciuni că ar fi făcut poliţie politică, dar nici una nu a fost până acum dovedită cu probe certe.

Dragnea a trecut scurt prin zonă, iar Nica a spart alianţa

A doua nominalizare a PSD pentru conducerea MAI, liderul din Teleorman Liviu Dragnea, a rezistat în funcţie chiar mai puţin decât Oprea, doar 13 zile, din 19 ianuarie până în 1 februarie. Dragnea a demisionat sub pretextul lipsei fondurilor necesare funcţionării ministerului, în special cele alocate ordinii publice, mai precis Poliţiei, confruntată cu o lipsă acută de personal operativ. Următorul ministru numit de PSD la MAI, Dan Nica, a ocupat nouă luni funcţia respectivă, până în 28 septembrie, când a fost revocat de premierul Emil Boc. Preşedintele PDL a justificat că ministrul Nica a făcut o afirmaţie potrivit căreia „cineva se pregăteşte de fraudarea alegerilor prezidenţiale prin utilizarea turismului electoral” şi că nu mai există niciun fel de autocar care să fie disponibil pentru închiriere la data alegerilor prezidenţiale. Boc a adăugat atunci că afirmaţiile fostului ministru al Internelor sunt “grave şi pun sub semnul întrebării legitimitatea şi legalitatea scrutinului prezidenţial”. Imediat cu ce premierul a anunţat că renunţă la serviciile lui Dan Nica, PSD a decis ieşirea de la guvernare prin demisiile tuturor miniştrilor aceste formaţiuni.

Tactica trecerii în opoziţie, o “prostie”

PSD a avut de soluţionat o mare dilemă încă de la alegerile parlamentare din 2008: să participe la guvernare sau să rămână în opoziţie? Pe de o parte, structurile partidului presau conducerea pentru acces la resurse. Inclusiv primarul Constanţei, Radu Mazăre, care s-a opus constant participării PSD la guvernare împreună cu PDL, a profitat de alianţă pentru a-şi impune un apropiat la conducerea unui minister vital pentru afacerile sale: Nicolae Nemirschi, la Ministerul Mediului. Altă parte a partidului a apreciat că doar din opoziţie are şanse PSD să câştige alegerile prezidenţiale şi, prin urmare, să conducă guvernul, întrucât era limpede că Traian Băsescu nu ar fi numit un premier social-democrat, indiferent de alianţele încheiate în Parlament între opozanţii săi. Tema ieşirii PSD de la guvernare a fost vehiculată încontinuu din primăvara lui 2009 până în toamnă, când s-a produs efectiv.
Printre puţinii social-democraţi care au realizat riscul ieşirii de la guvernare a fost preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. Primul pretext de ruptură între cele două partide a apărut în august şi a fost reprezentat de cele două variante de legi ale reformei în educaţie, cea elaborată de fostul ministru PSD Ecaterina Andronescu, care conserva în mare măsură actualul system anchilozat şi neperformant, şi cea a comisiei de la Cotroceni, condusă de fostul ministru, profesorul clujean Mircea Miclea, variantă mai reformatoare. În 18 august, Ion Iliescu declara, citat de Hotnews.ro, că ieşirea formaţiunii sale de la guvernare ar fi „o prostie”, chiar dacă social-democraţii nu vor reuşi să cadă de acord cu PD-L în ceea ce priveşte pachetul de legi al educaţiei. „Eu sper că cei care au răspunderea guvernării să nu meargă către o astfel de soluţie arbitrară şi periculoasă”, a declarat atunci Ion Iliescu.

Moţiunea de cenzură a trecut, Boc a rămas

După retragerea PSD de la guvernare, Emil Boc a decis numirea miniştrilor PDL pe posturile rămase vacante. Două săptămâni mai târziu, PNL a depus în Parlament o moţiune de cenzură, act sprijinit şi de PSD. Social-democraţii nu au explicat atunci împotriva cui votează: împotriva unui guvern din care au făcut şi ei parte, sau împotriva unuia care funcţiona de doar două săptămâni, deci care n-ar fi avut timp să comită erori politice în măsură să fie demis de legislativ. Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie împotriva Guvernului BocII a fost adoptată în 13 octombrie 2009. 254 de parlamentari au votat pentru moţiunea de cenzură, în timp ce 176 au votat împotrivă, a anunţat atunci deputatul PNL Dan Radu Ruşanu. Premierul Emil Emil nu mai avut timp pentru a-şi asuma răspunderea pe Legea pensiilor, act normativ care ar fi anulat privilegiile cuprinse în legi speciale. Devenit interimar până după alegerile prezidenţiale, guvernul a fost nevoit să se limiteze la acte administrative, fără a avea dreptul de a mai promova proiecte de legi sau ordonanţe de urgenţă.

Johannis şi Negoiţă, doi primari propuşi degeaba la avansare

Înaintea dezbaterii moţiunii, PNL, prin vocea vicepreşedintelui Ludovic Orban, susţinut iarăşi de PSD, de PC şi UDMR, a anunţat formarea unei noi majorităţi parlamentare, cu propunerea ca primarul Sibiului, Klaus Johannis să ocupe funcţia de premier. Traian Băsescu a invocat prevederea constituţională conform căreia preşedintele desemnează, “în urma consultării partidelor parlamentare”, un candidat la funcţia de premier, şi l-a nominalizat pe independentul Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale Mugur Isărescu. Lista cabinetului Croitoru, care cuprindea nume grele din PDL, ca Vasile Blaga, Radu Berceanu sau Adriean Videanu, nu a fost agreată de Parlament, care a votat împotrivă.
O a doua nominalizare, făcută de Traian Băsescu mai mult ca să-şi irite adversarii politici decât din convingerea că va avea girul legislativului, a fost Liviu Negoiţă, primarul Sectorului 3, un edil la fel de popular ca şi Johannis, fiind reales în 2008 cu circa 80 la sută din voturi. Negoiţă nu a mai apucat să treacă prin filtrul parlamentului, deoarece legislativul nu a mai supus la vot lista cabinetului până la alegerile prezidenţiale, după care primarul Sectorului 3 şi-a depus mandatul. Ca atare, Traian Băsescu l-a nominalizat din nou pe Emil Boc, care a alcătuit o echipă guvernamentală formată din PDL şi UDMR.

Pumnul lui Băsescu l-a făcut KO pe Mircea Geoană

Miza politică de departe cea mai importantă a anului trecut a fost însă reprezentată de alegerile prezidenţiale. Altă premieră în istoria post-comunistă a României: pentru prima dată toate partidele parlamentare, cu excepţia PDL, s-au coalizat împotriva preşedintelui în funcţie. Colaţia anti-Iliescu din 1996, formată din CDR şi PD, nu a fost atât de largă, întrucât alte trei partide, PRM şi defunctele PUNR şi PDAR l-au susţinut pe preşedintele de atunci contra lui Emil Constantinescu. Pe de altă parte, scenariul a fost paralel. În 1996, cele circa 20 la sută din voturile adunate de fostul lider PD Petre Roman cedate în turul al doilea candidatului CDR Emil Constantinescu l-au trimis pe cel din urmă la Cotroceni. Aproximativ acelaşi procent “cedat” în 2009 de candidatul liberal Crin Antonescu lui Mircea Geoană n-a fost în măsură să-l înlăture pe Traian Băsescu de la obţinerea unui nou mandat.
Campania electorală pentru prezidenţiale a fost extrem de virulentă, amintind de cele ale anului 1990. La fel de 1996, în 1999 televiziunile au jucat un rol major în campanie. În 1996, proaspăt înfiinţatul PRO TV, care a spart atunci monopolul TVR, i-a adus victoria lui Emil Constantinescu prin simpla prezentare echilibrată a diverselor opinii, fiind atunci invitaţi să se exprime în Pache Protopopescu şi liderii opoziţiei vremii, politicieni aproape ignoraţi de TVR. În 2009, cartelizarea televiziunilor private Realitatea TV şi Antena 3, cu toată propaganda intensă şi agresivă purtată împotriva preşedintelui în funcţie, nu a fost în măsură să-i asigure candidatului PSD Mircea Geoană accesul la Cotroceni. Punctul culminant al manipularii mediatice l-a constituit un filmuleţ din campania electorală din 2004 în care preşedintele Traian Băsescu ar fi lovit cu pumnul un copil. Filmuleţul, difuzat în acea zi de peste 1.000 de ori numai la Realitatea TV a fost dovedit drept trucaj încă de a doua zi de specialişti independenţi, iar câteva zile mai târziu chiar şi oficial, de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice. Cu toate acestea, chiar şi o lună mai târziu Realitatea TV difuza dezbateri pe marginea acestui trucaj, ca şi cum filmul ar fi fost autentic. În fine, Traian Băsescu a câştigat un nou mandate la Cotroceni în urma turului 2 de scrutin, la cea mai mică diferenţă faţă de contracandidatul său înregistrată până acum  la alegerile din România, mai puţin de un procent şi circa 100.000 de voturi, majoritatea din diaspora.

Dorin Petrişor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here