După patru ani de procese, doi dezvoltatori imobiliari au câștigat definitiv anul trecut în fața asociației APUC. După ani de cercetări, inclusiv penale pentru arhitecții Clujului, Curtea de Apel Alba Iulia le-a dat câștig de cauză soților Estera și Aurel Chețan în procesul în care APUC cerea anularea unor autorizații de construire. Recent, Primăria Cluj-Napoca le-a dat din nou undă verde dezvoltatorilor imobiliari, astfel că proiectul merge mai departe.

Celebrul caz urbanistic de pe strada Măceșului

În urmă cu câțiva ani, în temeiul unei hotărâri de Consiliu Local din noiembrie 2008, pe strada Măceșului nr. 13-15 se desfășurau lucrări pentru construirea unui ansamblu de locuințe ce cuprindea mai multe blocuri, unele fiind de zece etaje. Aceste acte administrative au fost atacate în instanță de către clujenii de pe strada Măceșului, în frunte cu Elek Levente care apoi a devenit președinte APUC și al partidului USR. Aceștia s-au împotrivit construirii blocurilor pe strada respectivă, motiv pentru care au dat în judecată societatea Synesis Develpoment. Parcela pe care urma să se edifice ansamblul de locuințe respectiv îi aparținea lui Aurel Chețan. Ulterior, în anul 2013, soții Chețan au obținut o autorizație de construcție la aceeași adresă pentru trei blocuri de câte cinci etaje și 50 de apartamente. După revolta vecinilor care spuneau că aceste blocuri nu au ce căuta într-o zonă exclusiv de case, în această problemă s-a implicat și Prefectura Cluj, ce era condusă la acea vreme de Gheorghe Vușcan. Instituția a cerut sistarea lucrărilor de construcție, apreciate ca fiind nelegale. De asemenea, Instituţia Prefectului a solicitat Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Stat în Construcţii să informeze beneficiarii cu privire la necesitatea opririi lucrărilor. La cererea prefecturii, Primăria s-a conformat cerințelor.

În instanță s-a solicitat anularea actelor administrative, suspendarea autorizaţiilor de construire, oprirea lucrărilor, precum şi demolarea construcţiilor deja realizate. Dosarul a fost înregistrat în martie 2014 la Tribunalul Cluj, iar motivele care au stat la baza formulării acțiunii au fost următoarele: încălcarea prevederilor legale în vigoare referitoare la schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, încălcarea prevederilor legale în vigoare referitoare la promovarea Planurilor Urbanistice Zonale cu scop declarat de promovare a unui anumit proiect de investiţii, încălcarea prevederilor legale în vigoare privind nerespectarea regimului de înălţime şi aspectul exterior al clădirilor, totodată nu au fost respectate normele în vigoare referitoare la asigurarea gradului de însorire a locuinţelor.

Dosarul a vizat anularea hotărârii Consiliului Local din 2008 prin care a fost aprobată documentația de urbanism pentru ansamblul cu demisol, parter, trei etaje până la zece etaje de pe strada Măceșului, dar și a celor cinci autorizații de construire emise în baza respectivei documentații și demolarea construcțiilor autorizate. În proces au participat inițial 41 persoane, Instituția Prefectului și apoi și APUC.

Procesul a ajuns la Tribunalul Maramureș, după ce societatea Synesis Development a cerut strămutarea. Dezvoltatorii imobiliari au obținut aici o primă victorie şi anume, o decizie prin care s-a respins acţiunile locuitorilor, a Prefecturii şi a APUC.

Recursul formulat a fost şi el strămutat la Curtea de Apel din Alba Iulia, unde în data de  aprilie 2018  a fost pronunţată decizia definitivă în procesul de pe strada Măceşului. Instanţa a hotărât că motivele invocate de reclamanţi au fost nefondate.

După ce Curtea de Apel Alba a constatat corectitudinea  autorizaţiilor de construire, a obligat reclamanţii să plătească societăţii, Synesis Development SRL suma de 102.012 lei, plus 10.996,32 lei,  plus încă 49.628 lei. Adică dezvoltatorii au obţinut cheltuieli de judecată de peste 150.000 lei în primă instanţă şi la recurs. După ce un executor judecătoresc a emis somaţie în numele firmei care a câştigat procesul ”Măceşului”, APUC a cerut donații pentru a putea achita cheltuielile de judecată.

Societatea Synesis Development este administrată de Petru și David Beniamin, care erau și principalii investitori ai proiectului. Potrivit unor surse, David Beniamin s-ar fi împrumutat de la penticostalii din Statele Unite ale Americii pentru a derula investiția respectivă ce s-ar fi ridicat la aproximativ 15 milioane de euro.

Arhitecții Clujului, cercetați penal

Potrivit APUC, proiectul a fost conceput cu ajutorul unor falsuri comise arhitecții clujeni care au semnat planurile de edificare, motiv pentru care în acest caz au fost implicați și câțiva arhitecți din Cluj. Prin urmare, reprezentanții asociației clujene au depus o plângere în primăvara anului 2014 pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de autorizarea blocurilor de pe strada Măceșului. După doi ani de cercetări, respectiv în2016,  procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca au clasat plângerea respectivă și au dat soluția de neîncepere a urmăririi penale pe numele lui Sorin Scripcaru, Doina Tripon, Doina Zaharia, Eugen Horodnic și Sanda Spiroiu, arhitecți și specialiști ai comisiei de urbanism din cadrul municipalității clujene ce au fost implicați în autorizarea edificării blocurilor respective. Reprezentanții asociației au contestat soluția, însă și magistrații  de la Judecătoria Cluj-Napoca au menținut soluția respectivă.

Proiectul revine

După ce procesul a fost câștigat de către investitorii imobiliari, în 5 martie 2019, Primăria Cluj-Napoca a dat undă verde continuării lucrărilor autorizate în anul 2013 pe strada Măceșului nr. 13-15 din cartierul Bună Ziua. Etapa I prevede construirea ansamblului de locuințe a blocului B cu 16 apartamente cu regim de înălțime diferențiat de la demisol+parter+patru etaje (D+P+4E) la demisol+parter+cinci etaje (D+P+5E). Beneficiarul acestei autorizații este societatea MSMS Developers SRL, condusă de Horea Dorin Bumb, care împreună cu Aurelia Bumb au fost implicați în cadrul procesului mai sus-menționat. Cei doi ar fi deținut încă de atunci o parte din proiectul imobiliar respectiv.   

5 COMENTARII

  1. Tot mafia penticostală a lui Boc, Tișe & adunătura. Imobiliarele Clujului sunt în mâinile lor și se pare că sunt de neoprit. Fac cu neobrăzare tot ce vor în zonele de case și nu numai, sfidând drepturile altora și orice bun simț.
    E numai vina noastră că am permis mafiei ăsteia să se instaleze în poziții de conducere, apoi i-am reales. O vom spăla la următoarele alegeri?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.