Revolta anticomunistă a minerilor din Motru. Au trecut 34 de ani!

Revolta anticomunistă a minerilor din Motru, din octombrie 1981: „Ceauşescu, PCR, pâinea noastră unde e?“. Cum au fost umpluţi de fecale minerii-eroi

Revolta anticomunistă a minerilor din Motru a pornit de la un decret prin care pâinea era raţionalizată. Motru era una dintre puţinele localităţi din ţară unde nu se introdusese cartela pentru pâine, pentru că era un oraş mineresc.

Mişcarea anticomunistă din Motru, judeţul Gorj, a fost una dintre cele importante revolte muncitoreşti. Istoricul gorjean Gheorghe Gorun a studiat aceast protest şi i-a alocat un capitol amplu în lucrarea sa «Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)»:   „Regimul Ceauşescu a fost serios zdruncinat de trei revolte muncitoreşti importante: greva minerilor de la Lupeni- august 1977-, revolta minerilor de la Motru – octombrie 1981 – şi revolta muncitorilor braşoveni – noiembrie 1987. Dacă mişcarea minerilor din Valea Jiuluişi răzvrătirea muncitorilor din Braşov au făcut obiectul unor cercetări, cele întâmplate la Motru în 1981 sunt trecute total sub tăcere“.   Motru ia naştere în anul 1966, în urma deschiderii unor mine. Aici nu se introdusese cartela pentru pâine şi mulţi români chiar şi din alte judeţe veneau la Motru pentru a se aproviziona. Mulţi veneau cu trenul care era denumit «trenul foamei».   „Din 1960 se deschid trei mine pentru exploatarea în subteran a lignitului: Horăşti, Leurda şi Ploştina. La 24 mai 1966 pe terenurile din lunca Motrului, proprietate a comunei Ploştina, se organizează oraşul Motru, prin decret al Consiliului de Stat. Întrre timp se construiseră peste 2000 de apartamente şi o şcoală cu 26 de săli de clasă. (…) În zonele miniere sunt «detaşaţi» mii de muncitori din alte regiuni pentru a contribui la creşterea producţiei de cărbune. Pe nesimţite, magazinele alimentare devin tot mai goale. Carnea, laptele şi untul se mai pot procura doar cu mari sacrifici. După ce sunt restricţionate consumurile de energie electrică şi termică, se trece la raţionalizarea alimentelor. Deşi se lăuda cu producţii de 30-32 milioane tone de cereale, România comunistă nu putea asigura o pâine pentru fiecare dintre locuitorii săi. În oraşe şi centre muncitoreşti, pâinea a fost cartelată. Excepţie Bucureştiul şi centrele miniere. (…) Şi totuşi, până în octombrie 1981, oamenii mai aveau o şansă. Centrele miniere din judeţul Gorj au fost ocolite o vreme de distribuirea pâinii pe cartele. La Motru veneau spre a se aproviziona cu alimentul subzistenţei mii de oameni din Teleorman, Ialomiţa, Olt, Dolj, Mehedinţi Vâlcea, Caraş Severin… Toată lumea îşi aminteşte de «trenul foamei» care-i aducea la Motru pe oamenii Bărăganului, pentru a se aproviziona cu pâinea obţinută prin sudoarea lor“, notează istoricul Gheorghe Gorun.

400 de grame de pâine pentru un miner

În baza acestui decret, autorităţile comuniste au luat decizia raţionalizării pâinii şi în oraşul Motru. Minerii răspund şi cei de la mina Roşiuţa refuză să intre la lucru: „După scurta întâlnire de la Comitetul orăşenesc de partid se transmite către toate punctele de alimentare din incinta minelor, ca şi pentru magazinele alimentare din oraş, „indicaţia“ de a se vinde fiecărui miner doar doar 0,400 kg pâine. Prin urmare, nimeni numai putea duce pâine acasă pentru ceilalţi membrii ai familiei. La Motru mai puteau cumpăra pâine numai cei care lucrau sau locuiau în acest oraş. (…) Distribuirea pâinii crează mari nemulţumiri atât la centrele din oraş, cât şi la cele din exploatările miniere: Ploştina, Roşiuţa, Leurda, Horăşi, Râpa… Când s-au văzut cu cele 400 de grame de pâine, minerii au fost cuprinşi de agitaţie. Cei care făceau naveta, urmau să meargă acasă cu mâinile goale. Şi la magazinele din oraş se semnalează aceeaşi nemulţumire generală. În oraş, pâinea se distribuie numai pe baza tichetului de zahăr şi ulei şi numai câte 400 grame pâine de persoană (pe tichet era trecut şi numărul de persoane din familia respectivă). Cei care nu aveau tichetul primeau numai 200 grame de pâine. Semnalul revoltei se dă la mina Roşiuţa. Puşi în situaţia să rămână fără pâine, minerii din schimbul al II-lea refuză să se pregătească de lucru“, spune istoricul Gheorghe Gorun.

Citeste mai mult: adev.ro/nkl6ni