Părinții denaturați din România continuă să surprindă tot mai rău.

Un caz revoltător s-a petrecut la Galați. Un copil de doar patru ani a fost abandonat de mamă în stradă pe motiv că nu este ascultător. Femeia i-a spus băiețelului că merge să cumpere covrigi, l-a lăsat să o aștepte și nu a mai revenit. Micuțul a fost găsit speriat de polițiști, iar acum se află în grija unui asistent maternal profesionist.

Copilul de doar 4 ani a fost găsit singur și dezorientat pe un bulevard din Galați. Trecătorii care l-au remarcat au sunat imediat la 112. Micuțul nu a știut însă să le spună polițiștilor unde locuiește, cum a ajuns acolo, sau cum îi cheamă pe părinții lui.

După ore bune oamenii legii au reușit să dea de mama care il abandonase. Au găsit-o la 60 de kilometri distanță de Galați, acasă la concubinul ei, unde se mutase de cateva luni cu baietelul pe care il avea dintr-o alta relatie.
  
Femeia în vârstă de 29 de ani a recunoscut la audieri că a venit în Galați pentru a-și abandona copilul.

L-a păcălit pe micuț că merge să cumpere covrigi și revine.

„Aceasta a precizat că și-a abandonat copilul pentru că nu are resurse financiare pentru a-l crește și pentru că mama ei este foarte agresivă atât cu ea, cât și cu copilul și cu ea în prezența copilului. Iar ea nu poate să-l mai crească pentru că și copilul manifestă comportament violent față de dumneaei, o lovește”, a afirmat Camelia Todorovici – avocat din oficiu.
 
„S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie, iar față de aceasta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore pe bazăde ordonanță”, spune Ciprian Stoica – purtător de cuvânt IPJ Galați.

Copilul a fost preluat de DGASPC Galați 

Copilul a fost preluat de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

„De la momentul în care am fost sesizați cu privire la această situație copilul a fost asistat tot timpul de un psiholog împreună cu un asistent social.În acest moment copilul a fost preluat în regim de urgență și a fost plasat la un asistent maternal profesionist”, a afirmat Tania Calcan – purtător de cuvânt DGASPC Galați.

Femeia și-a petrecut noaptea în arestul IPJ Galați iar în cursul zilei de astăzi aceasta urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă.


sursa: stirilekanald.ro

Citește și: Sfârșit tragic: mortul a fost descoperit de un copil

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.