La mai bine de o săptămână după ce carantina, izolarea și internarea obligatorie au fost declarate neconstituționale de către CCR, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a spus într-o conferință de presă că nu exclude o prelungire a stării de alertă pe teritoriul țării având în vedere trendul ascendent al infectiilor cu Coronavirus din ultimele 3 săptămâni. Acesta exclude însă revenirea la starea de urgență și anunță schimbări legislative referitoare la măsurile de prevenție a bolii.

Odată deliberat de către Curtea Constituțională că măsurile de izolare și carantinare nu pot fi impuse prin ordin ministerial, Nelu Tătaru a declarat jurnaliștilor că izolarea trebuie să continue și că rata de transmitere a crescu de la 0,6 la 1,4. Acesta a adăugat ca “ Tot ce ține de carantină, izolare la domiciliu rămân în continuare ca recomandări, atât pentru populația civilă cât și pentru corpul medical”  și a subliniat importanța izolării care a avut loc în lunile anterioare ca fiind principalul factor ce a menținut situația bolnavilor din România pe linia de plutire. 

Având în vedere imposibilitatea legiferării prin ordin, Ministrul Sănătății a anunțat elaborarea unui nou proiect de lege care să cuprindă într-o formă actualizată și clară aspectele legate de izolare și carantinare.

Zădărnicirea combaterii bolii rămâne în vigoare

Tot Ministrul Sănătății a menționat că articolul din codul penal referitor la zădărnicirea combaterii bolii rămâne în picioare și că cei care vor fi prinși că încearcă astfel de fapte vor fi trași la răspundere.Aflat în aceeași ședință, Bogdan Despescu, secretar de stat în M.A.I. a declarat că “Au fost stabilite mai multe măsuri. Forțele de intervenție au fost dirijate spre zonele de interes. Reprezentanți ai protecției consumatorului au fost trimiși pentru a verifica activitățile comerciale. Acționăm cu prioritate în zona litoralului, în ideea de a acoperi zona sfârșitului de săptămână în special, când mulți cetățeni sunt acolo. Nu vrem să dăm sancțiuni, dar le vom da unde și când este cazul ”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.