Rezumat de carieră în Poliţie: Comisarul Daniel Boie din IPJ Cluj

Sfârşit de carieră sau, după cum el spune, începutul unei etape noi din viaţa sa. Vorbim de comisarul Daniel Boie din cadrul IPJ Cluj care s-a pensionat anul acesta de pe funcţia deţinută de ofiţer specialist la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciu Cabinet. Ce a făcut din 1992, an în care a intrat în Poliţie şi până în prezent, instruind şi colaborând cu mai multe generaţii ce azi ocupă funcţii prin toată Transilvania, citiţi în materialul următor.

Pasiunea pentru tot ce înseamnă maşini

Începem discuţia cu Daniel Boie, şi în speranţa că aflăm în ce moment o persoană se decide să facă parte din ”autoritatea în uniformă” îl întrebăm pe acesta care a fost momentul în care s-a decis să se facă poliţist.

„Eram în liceu şi toată lumea vorbea despre viitor. Determinat eram să mă fac inginer. Oricum la Drept erau 20 de candidaţi pe un loc. Vacanţele le petreceam la ţară iar de acolo am prins pasiunea pentru utilajele agricole, astfel că nu mi-a luat mult să mă decid încotro să o iau pe plan educaţional.  La 18 ani am plecat de acasă şi după o facultate combinată cu armata am ajung profesor la Târgu Mureş.  Pentru o perioadă am rămas acolo şi predam materii legate de utilaje sau matematică şi fizică, dar cu siguranţă nu istorie sau geografie.

În acea perioadă se făceau încadrări directe în Poliţie pentru că erau locuri vacante şi s-a decis să fie ”recrutaţi” şi oameni cu alte meserii. Trebuie să recunosc, tatăl meu fusese miliţian. Iar într-o zi a venit cineva la mine acasă şi mi-a spus că era un post disponibil în Poliţie, la Circulaţie şi că dacă sunt decis să nu mai aştept şi să îmi fac toate analizele. Ideea mi-a plăcut din prima. Dornic de a nu face carieră între patru pereţi, ci de a lua parte la tot ce înseamnă munca de teren, nu am stat mult pe gânduri şi am ales să schimb drumul profesional. Încă de la tata ştiam că munca de poliţist nu înseamnă doar amenzi şi dosare penale. Mai ştiam şi că meseria aceasta îţi conferă respect în societate dar totodată simţeam că din acea poziţie poţi să schimbi ceva” povesteşte acesta zâmbind melancolic.

Prietenii adevăraţi nu se supără şi înţeleg

Provocările la care Boie trebuia să le ţină piept, de-abia acum începeau. Fiind în stradă asigurând că se circulă conform legii şi sancţionând abaterile, la fel ca orice poliţist în acea vreme descoperea că relaţiile personale nu aveau ce căuta în timpul orelor de serviciu.

„Îmi amintesc, parcă ar fi fost ieri, primul prieten pe care a trebuit să îl sancţionez. Era vecinul meu din bloc cu care am copilărit. Mă aflam la muncă şi el fusese implicat într-un accident destul de nefericit, cauzat din vina lui. A trebuit să îi fac dosar penal. Ai un crez când intri în Poliţie şi după acesta trebuie să îţi ghidezi cariera. Prietenii, care îţi sunt prieteni cu adevărat vor înţelege acest lucru”, povesteşte Boie.

Continuă prin a povesti că a rămas doi ani la Circulaţie şi a lăsat Târgu Mureş în urmă, căsătorindu-se şi stabilindu-se la Cluj. Aici, din 95 şi până în 2006, Boie a fost ofiţer principal la Serviciul Poliţiei Rutiere Cluj.  Sub ochii săi se dezvoltau cele mai importante proiecte imobiliare din Cluj-Napoca, iar despre responsabilitatea autorităţilor, a beneficiarilor şi a celor de la Rutieră, ne povesteşte chiar el.

„Îmi amintesc că în 85 era gol Clujul. Câţiva ani mai târziu, revenind în oraş am rămas uimit. Piaţa Mărăşti era enormă. Au apărut acele blocuri cu 10 etaje şi se construia încontinuu. Nu existau probleme de urbanism sau de investit. Au venit nemţi, austrieci, francezi şi oameni cu bani ce aveau un singur scop: realizarea unor proiecte imobiliare. Treptat s-a dezvoltat oraşul, însă într-o armonie ce ulterior s-a pierdut. Cei de la Rutieră aveau nevoie de avizul nostru, fie şi el consultativ, pentru a îşi duce la bun sfârşit proiectul. Se consultau cu noi şi nu exista conceptul de a reduce cheltuielile pe planul de acces la proiectele lor imobiliare. Parcările şi căile de acces erau protagoniştii unui proiect. Se lucra intensiv cu administraţia pentru a se realiza o evoluţie productivă. De asta iubeam circulaţia, nu pentru a sancţiona şoferi. Pot spune ca am colaborat cu cei de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri care ascultau şi concretizau propunerile noastre. S-a lucrat foarte mult la marcaje corespunzătoare şi moderne pentru a transforma sectoarele de drum ce înregistrau accidente soldate cu decesul persoanelor. Făcând o paranteză aceasta e o luptă la care România mai are mult de investit. În SUA există porţiuni de marcaje ce la o anumită viteză îţi cântă imul Statului pentru a te face să conştientizezi pericolul. Dar revenind la proiectele mari din Cluj-Napoca îmi amintesc cu drag de realizarea Hypermarketului Cora. Francezii au venit atunci la Cluj cu un proiect ce nu se dădea în lături când venea vorba de siguranţa în viitor a populaţiei. Au asigurat mai mult parcări decât era strictul necesar şi totodată un acces eficient la obiectiv în sine, incluzând acel sens giratoriu care şi astăzi este important şi deserveşte populaţia din oraş şi comunele apropiate. Imaginaţi-vă ce haos ar fi acum fără el. Şi nimănui nu îi convine să investească în parcări. Mă refer aici la dezvoltatorii imobiliari. Însă fără a respecta normativul acest aspect te prinde din urmă şi se revarsă asupra comunităţii din zonă ”.

Voia mai mult

Când spunem asta nu ne referim la funcţii înalte ci la faptul că undeva prin 2005, Daniel Boie a lăsat Serviciul Rutier pentru Şcoala de Poliţie. Aici spune el, erau alte tipuri de lupte, din nou cu un sistem instabil şi slab dezvoltat faţă de ţările din Europa.

„Mi-a plăcut mult să fiu la Şcoala de Poliţie şi cât am ocupat funcţie acolo am încercat să schimb ceva, să îmbunătăţesc sistemul. Prima problemă mare era că instituţia scotea pe bandă rulantă poliţişti ce nu aveau permis de conducere. Aceştia erau repartizaţi la diferite secţii sau posturi de poliţie din mediul rural,  iar când ardea ceva în sat, era vreun accident sau un conflict erau nevoiţi să meargă pe jos sau cu taxiul la locul unde erau solicitaţi. Astfel am purtat numeroase discuţii cu cei de la IGPR şi din Guvern despre reintroducerea obţinerii permisului de conducere în cadrul Şcolii de Poliţie. Deşi cu toţii au fost de acord cu mine, a urmat o perioadă dificilă în care s-a conturat proiectul. Era nevoie de bani pentru carburanţi, achiziţii de maşini pentru practică şi personal specializat ca instructor auto. Doi ani mai târziu, în 2007 a fost ştampilată circulara ce includea în programa şcolară cursurile pentru obţinerea permisului de conducere” îşi prezintă mândru Boie, realizarea.

Şi avea şi de ce. În primul an peste 100 de tineri din cadrul Şcolii de Poliţie şi-au obţinut astfel permisul de conducere în mod gratuit. Cu toate acestea, dacă un absolvent decidea să părăsească sistemul înainte de termenul obligatoriu pentru achitarea şcolarizării, i se imputau şi cheltuielile pentru obţinerea permisului. Dar nu au existat multe cazuri de acest fel. Deja devenea o atracţie pentru tineri să intre la Şcoala de Poliţie care includea şi şcoala de şoferi.

Încă odată confirmat: poliţie nu înseamnă acelaşi lucru în toate ţările

Daniel Boie nu s-a oprit aici. Plecat într-un schimb de experienţă în afara României, a constat că deşi poliţiştii aveau acum permise de conducere, nu erau antrenaţi pentru a se descurca în situaţiile limită de tipul intervenţiilor în care trebuiau să circule cu viteză ridicată. Un simplu girofar pornit şi semnalele sonore nu rezolvau timpul de ajungere la destinaţie a poliţistului aflat în misiune.

„După victoria despre care v-am povestit, nu m-am cuminţit. Plecat într-un schimb de experienţă în Budapesta am avut ocazia să văd cum erau antrenate viitoare generaţii de poliţişti. La o şcoală de acolo am văzut că aveau un poligon mai mare ca al nostru şi efectiv îi antrenau cum să șofeze cu viteză, simulând pericole. Acest exerciţiu îi pregătea pentru momentul în care erau solicitaţi de urgenţă în cazuri reale. Ungaria şi Germania ne-au lut-o cu aproximativ 20 de ani înainte la acest capitol. Noi la Şcoala de Agenţi de Politie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca îi învăţam pentru obţinerea permisului de conducere să respecte legislaţia şi nicidecum să îi pregătim pentru provocările la care aveau să facă faţă ulterior în meserie. Astfel că, m-am întors ”acasă” şi din nou am purtat discuţii oficiale cu cei de la IGPR şi Minister pentru a include astfel de pregătiri la nivel naţional în şcolile de Poliţie. Undeva prin 2008-2009 aceste discuţii s-au concretizat atât la Câmpina cât şi la Cluj”.

„Legat de activitatea mea în şcoală, introducerea obţinerii permisului de conducere şi pregătirea în conducere a elevilor, am avut sprijinul conducerii de la trei oameni: Stoica Laurentiu, Rusu Gabriel şi Borzan Sorin”, insistă Boie să precizeze cu o notă de respect în glas.

IPJ-ul bată-l vina

Simţind că a schimbat ceva, Boie se întoarce la IPJ Cluj de unde, în 2017 se pensionează. Vorbeşte cu respect despre doi şefi ai instituţiei judeţene: Pop Puşcaş Teodor şi actualul şef al IPJ, Ciprian Miron.

„Nu eram şef la IPJ, niciodată nu am fost şef, dar am bătut din gură tot timpul. M-am mutat de la şcoală la Serviciul Cabinet al IPJ Cluj.  Îmi amintesc de Pop Puşcaş Teodor, cel care atunci când era la IPJ, la şedinţele regulate avea o artă în a te capta şi cu cel mai banal subiect. La una din şedinţe, nu o să uit cum vorbea despre tematica ”perseverenţă în Poliţie”. Mulţi dintre noi rămâneam muţi când el reuşea să îmbrace un subiect banal într-o imagine clară şi importantă. Era inteligent domnul Puşcaş şi pot spune că avea un simţ fin al umorului. Se preocupa permanent de secţiile din subordine.

Şi pe Ciprian Miron vreau să îl menţionez impreuna cu comisarul  Daniel Graur. Actualul şef al IPJ Cluj e deschis la minte. Am avut ocazia să văd că în sfârşit cineva investea şi decidea în educaţia poliţiştilor deja în funcţie. Cursuri şi antrenamente pentru o mai bună performanţă a poliţiei clujene cu toate că aceste activităţi necesită resurse şi timp. Nu poţi să îi specializezi şi totodată să laşi locul liber în timp ce agenţii sunt plecaţi să se antreneze. El a găsit un balans şi încontinuu încearcă să facă să fie bine peste tot. Nu pot să nu spun asta pentru că încă trebuie să evoluăm ca autoritate.

Din păcate Poliţia nu mai are credibilitate nici în faţa instanţelor de judecată. Aici îmi amintesc  de un proiect realizat pe fonduri PHARE la care am participat în 2003. Era un schimb de experienţă cu cei de la circulaţia din Franţa. Ţin minte că ne-au dus să ne arate cum sancţionează conducătorii ce depăşesc limita legală de viteză. Încă de atunci aparatul lor radar era un pistol aşezat pe un trepied. Dispozitivul le arăta viteza cu care a circulat şoferul şi dacă acesta a depăşit limita legală, îl trăgeau pe dreapta şi îl puneau să semneze pe loc procesul verbal. Apoi resetau aparatul şi îl refoloseau. L-am întrebat atunci pe poliţistul francez că de ce nu au dovada foto a ”ilegalităţii”, iar el m-a întrebat ”La ce să îmi folosească asta?”. Păi şi dacă va contesta amenda?, am continuat eu. Cum adică să conteste sancţiunea? Păi ce? Judecătorul mă crede pe mine sau pe el? – mi-a replicat. Şi uite aşa m-a lăsat fără cuvinte, în vreme ce şi în prezent balanţa este înclinată în cele mai multe cazuri în favoarea şoferului şi nu a agentului constatator. Fără să mai vorbim de cei ce nu semnează procesul verbal, din start. Însă…lipsa de credibilitate doare. Pentru un poliţist, cel mai uşor este să  devină încrezut, aspect ce ulterior îl va ajuta să eşueze”.

Schimbând puţin subiectul, deoarece acesta era evident întristat de propriile constatări, l-am rugat pe comisarul Boie să ne spună o întâmplare hilară din cariera lui de poliţist. N-a stat mult pe gânduri, semn că era clar povestea de top din această categorie, şi spune: „În urmă cu mulţi ani, eram de serviciu într-o dimineaţă la Rutieră. Am ieşit cu colegul să controlăm aleatoriu şoferii ce circulau, în mare parte să ne asigurăm că se respectă legea. Nu o să uit niciodată cum se apropia de noi un cetăţean trecut de vârsta de 60 de ani conducând o Lada. L-am oprit şi i-am cerut certificatul de înmatriculare şi talonul maşinii fiind convinşi că vom găsi nereguli. Şoferul, nu o să uit niciodată, era din Jucu şi manifesta un calm aparte. Cumva, atunci când i-am cerut actele, explicit nu îi cerusem permisul de conducere, astfel că nici el nu s-a oferit să ni-l arate. Verificăm documentele, constatăm că sunt în regulă şi îi cerem înainte să plece să ne arate şi permisul de conducere. Ne-a spus că l-a uitat acasă, sens în care să mă asigur că totul e în ordine am sunat la Secţie pentru a verifica existenţa lui. Ne aşteptam de la colegi la confirmarea faptului că totul era în regulă însă, surpriză, ni s-a comunicat că bărbatul cu un impecabil cazier judiciar nu a deţinut niciodată permis de conducere. Când ne-am întors la maşină deja bănuia că am aflat adevărul, astfel că a procedat întocmai: ”Auzi domnule poliţist, n-o să mă crezi dar eu de 40 de ani conduc maşina aceasta fără ca vreodată să fi fost prins”. Ne-a spus că nu a încălcat niciodată legislaţia şi că acesta i-o fi fost norocul de a nu o păţi, până când a avut ghinionul să fie oprit de noi. Desigur, s-a ales cu dosar penal, sper că nu vă imaginaţi că au decurs altfel lucrurile ”.

Fără regrete şi cu câteva sfaturi

Şi la finalul discuţiei purtată cu Boie pentru a realiza acest material, ne-a venit obligaţia să punem întrebarea-clişeu ”Dacă aţi putea da timpul înapoi, aţi schimba ceva?”.

Înstantaneu ne-a răspuns că nu şi totodată deşi s-a pensionat pe motiv că avem un Guvern instabil, se gândeşte să îşi pună la dispoziţie cunoştinţele, abilităţile şi experienţa, prin voluntariat, la IPJ Cluj.

„Mă întrebaţi ce sfat să le dau tinerilor ce acum au intrat în Poliţie? Să înveţe, să înveţe, să înveţe. Astfel îşi cunosc drepturile, atribuţiile şi vor şti cum să evite momentele de cumpănă. Le mai spun să nu îşi piardă echilibrul şi să conştientizeze că nedreptatea ar trebui să fie o excepţie şi nu o regulă. Cu toate astea, armata înainte ţi-era profesor pentru spiritul de echipă, respectarea programului, subordonarea şi corectitudinea. Acum acestea trebuie dobândite în continuare şi singuri” încheie omul ce şi-a dedicat cariera pentru ceea ce el a crezut ca este corect, un fel (spunem noi) de Crez al lui Boie.