Un preot ortodox sfidează normele bisericești, performând un ritual mai puțin cunoscut. Copiii se întind pe jos, iar părintele trece peste ei, într-adevăr încercând să nu îi calce. Totuși, practica pare neadecvată și îi induce în eroare pe cei mici.

Videoclipul a stârnit numeroase reacții în mediul online și nu este de mirare, având în vedere că situația devine extremă atunci când o mămică  ținând un copil foarte mic în brațe, încearcă să îl întindă pe jos pentru ca preotul să treacă peste el. Copilul, speriat, începe să țipe, însă femeia insistă, obliându-l să participe la ritual.

Ritualul este o tradiție mai veche: „O altă practică neautentică din timpul Vohodului Mare al Sfintei Liturghii, alături de cea a atingerii capului credincioşilor cu potirul, este întinderea credincioşilor pe pardoseala Bisericii pentru ca preotul să poată trece cu Cinstitele Daruri peste ei, în vederea tămăduirii de bolile sufleteşti şi trupeşti. În alte cazuri întâlnim diferite obiecte (eşarfe, nu este  batiste, fulare, căciuli, poşete, portmonee, haine etc.), puse special pentru ca preotul să treacă în acest moment peste ele. Acestor practici le lipseşte întru totul orice valoare sacramentală.

Citește și: Ilegalități și dezmăț pe bani publici în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.