Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horaţiu Cătărig, a iniţiat, în vederea adoptării în cadrul şedinţei ordinare a deliberativului clujean din data de 25 mai 2015, un proiect de hotărâre privind finanţarea achiziţionării unui aparat de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unitate spitalicească aflată sub autoritatea forului administrativ judeţean.

Sănătatea reprezintă bunul cel mai de preţ al omului, iar acest deziderat nu se poate realiza fără un sistem medical performant, dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie. Tocmai din acest considerent, am iniţiat acest proiect de hotărâre în vederea realizării unui program multianual de finanţare a Spitalului de Copii pentru achiziţionarea unui RMN capabil să realizeze un diagnostic imagistic de mare acurateţe, cu minimă invazivitate şi cu reducerea la minimum sau chiar evitarea iradierilor pentru copii. În acest context, având în vedere contribuţia directă pe care acest gen de investiţii o au în ceea ce priveşte salvarea vieţii pacienţilor, îmi reafirm susţinerea fermă pentru necesitatea conceperii unui program eficient şi complex de dotare cu aparatură medicală performantă a tuturor spitalelor clujene, astfel încât, în perioada următoare, voi iniţia discuţii cu managerii acestora pentru identificarea de surse de finanţare concrete în acest sens”, a declarat vicepreşedinte Horaţiu Cătărig.

Achiziţionarea unui RMN pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii va genera  beneficii multiple pentru pacienţi şi pentru personalul medical, fiind importantă din mai multe considerente. Primul dintre acestea se referă la faptul că unitatea medicală în cauză nu dispune, în acest moment, de mijloace imagistice moderne şi de calitate, adaptate cerinţelor şi rigorilor din ţările dezvoltate, în laboratorul de imagistică al spitalului efectuându-se doar examinări ecografice şi explorări radiologice convenţionale, de cele mai multe ori insuficiente pentru formularea unui diagnostic de acurateţe, în acord cu standardele medicale acceptate la nivel internaţional. În al doilea rând, Spitalul de Copii este unul dintre spitalele cu cea mai mare adresabilitate din ţară, la serviciile acestuia apelând pacienţi din peste 85% dintre judeţele ţării. Acest fapt se datorează în special activităţii medicale complexe de diagnostic, tratament, supraveghere şi recuperare medicală pentru copiii cu vârste între 0 şi 18 ani, aici realizându-se un număr record de internări anuale – peste 30.000.  Totodată, în acest moment, în sistemul medical de stat clujean, există un singur RMN – la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, astfel încât acest aparat ajunge să fie suprasolicitat iar pacienţii să aştepte un timp îndelungat pentru o examinare cu rezonanţă magnetică. Cu ajutorul acestui nou RMN, pacienţii vor fi investigaţi mult mai prompt, la costuri mult mai scăzute decât dacă ar apela la clinici private. Nu în ultimul rând, în cadrul examinărilor cu rezonanţă magnetică specifică populaţiei pediatrice sunt stabilite anumite protocoale medicale, iar în cazul de faţă, când intervenţiile de acest gen sunt redirecţionate către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, pacientul copil trebuie să fie însoţit de către un anestezist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.