ROCA Investments, parte din Impetum Group, anunță intrarea Frigotehnica, lider național și regional pe piața soluțiilor de frig, în grupul VINCI Energies, parte a grupului VINCI, lider mondial în concesiuni, construcții și energie. Tranzacția va fi analizată de Consiliul Concurenței și va deveni efectivă în momentul obținerii aprobării.
„Această tranzacție reprezintă o validare concretă din partea pieței pentru ROCA, dar și confirmarea îndeplinirii misiunii noastre de a duce companiile în care investim la următorul nivel. Exiturile nu definesc modelul nostru de business, însă atunci când apar oportunități din care toate părțile au de câștigat, ele trebuie luate în considerare. Deși au existat mai mulți potențiali cumpărători, în alegerea partenerului potrivit ne-am bazat pe criteriul de a asigura evoluția companiei pentru îndeplinirea misiunii Frigotehnica și în concordanță cu valorile ROCA Investments și ale grupului Impetum din care ROCA face parte.” a adăugat Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.
Pentru VINCI Energies, achiziția Frigotehnica este un important pas strategic pentru dezvoltarea în România și în CEE.
„Odată cu achiziția Frigotehnica, extindem portofoliul activităților noastre în România și suntem încântați să primim în grupul nostru un jucător regional important cu experiență vastă în soluțiile de frig”, spune Eric Devigne, director general VINCI Energies Europa Centrală și de Est.
Investiția ROCA în Frigotehnica în urmă cu trei ani, a însemnat începutul unei perioade de restructurare financiară, operațională și eficientizare pe toate palierele de business, în urma căreia compania a devenit lider în industria frigului atât pe plan național cât și regional. Dacă în 2018, Frigotehnica avea o cifră de afaceri de €18 milioane, era supraîndatorată și înregistra pierdere, în prezent Frigotehnica are afaceri de peste €32 milioane și are perspective de creștere.
„Tranziția Frigotehnica către o companie internațională, are la bază aceleași principii de parteneriat asumate cu ROCA: continuitate și evoluție.” a spus Ionuț Bindea, Investment Manager ROCA Investments, Președinte al Consiliului de Administrație Frigotehnica.
Investițiile ROCA sunt parteneriate care nu au termen de expirare, ci un ritm de dezvoltare și un ciclu de viață dictat de stadiul de evoluție al companiei și nevoia ecosistemului antreprenorial pe care ROCA îl cultivă.
„Suntem mândri că atât Frigotehnica cât și ROCA realizează un pas important astăzi. Frigotehnica rămâne o companie românească și se va bucura de anvergură internațională pentru realizarea misiunii sale de a deveni un centru de excelență în frig pentru Europa Centrală și de Est.” a spus Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.
***
Urmărește ROCA pe
Contact de presă:
Diana Pearsică (Chindriș)
Corporate Communication Manager
Telefon: 0765 025 964
e-mail: diana.chindris@impetumgroup.com
****
Despre ROCA Investments
ROCA Investments, parte a Impetum Group, este o companie de private equity care contribuie la amplificarea potențialului companiilor, sprijinindu-le să își dezvolte strategii de business prin care accelerează creșterea valorii lor pe termen lung. Astfel, ROCA contribuie la dezvoltarea culturii antreprenoriale bazată pe parteneriat și creează valoare în economia românească.
Pornită în urmă cu mai bine de 3 ani, ROCA este prezentă în 10 județe ale țării, în 5 mari sectoare de activitate: agrifood, logistică, servicii industriale, producție materiale de construcții, îngrijirea personală. Cele 13 companii din portofoliu (din care două inactive) au generat în 2020 o cifră de afaceri cumulată de 98 milioane EUR, un profit operațional (EBITDA) de 5 milioane EUR și au peste 1.000 de angajați.
Ecosistemul ROCA este format în prezent din companiile: BICO Industries (producător de plasă din fibră), Romcargo Maritim (operator portuar), RDF Arad (agribusiness), Electroplast (producător de cabluri electrice), MECANEX (producător de pompe pentru diverse industrii), Piscicola (fermă piscicolă), Artesana (produse lactate artizanale), CAHM (îngrijire personală), Yellow.Menu (restaurant online) și Sinteza (industrie chimică).
Misiunea ROCA este aceea de a dezvolta o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat, investind resurse financiare, know-how și pasiune. ROCA amplifică potențialul și accelerează creșterea companiilor și brandurilor românești, pentru ca visul multor antreprenori români să devină realitate.
Despre Frigotehnica
Frigotehnica este un furnizor de soluții complexe de frig pentru retail și domeniul industrial, un brand 100% românesc, cu o tradiție de peste 72 de ani în industria frigului din Romania și regiune. Compania dezvoltă sisteme frigorifice la cheie, soluții integrate de frig pentru toate sectoarele de activitate și se implică pe fiecare segment din procesul dezvoltării unui proiect, de la consultanță, proiectare, execuție, construcție, până la instalare și mentenanță. Cu o abordare axată pe energy saving, Frigotehnica integrează sustenabilitatea în strategiile de business ale clienților săi.
Frigotehnica operează la momentul actual pe două piețe externe, respectiv Bulgaria și Ucraina.
Printre clienții săi se numără: Kaufland, Lidl, Profi, Auchan, Carrefour, Cora, Selgros, Metro, Penny (rewe), Mega Image, CTP Invest, Global Vision, Lidas, Danone, Bona Avis, Fox, Smithfield, Heineken, Tuborg, Havi Logistics, Caroli și alții.