România a ajuns grădina zoologică a Europei! Agricultura are de suferit

România e pe cale să pice cu mândrie un examen european important. Spunem asta pentru că, în timp ce nu reușim să reglementăm modul în care trebuie să ne comportăm cu animalele sălbatice, în paralel, avem ONG-uri finanțate să exceleze pe rețelele de socializare, prin postări cu tricouri cu ursuleți de pluș și slide-show-uri în care lupul ține amical în brațe oaia – susținând că, de fapt, cele două specii conviețuiesc amical, scrie strisctsecret.ro.

StrictSecret.ro încearcă prin acest material să vă prezinte cealaltă parte de adevăr, nepromovată, dar mai reală decât postările sponsorizate, like&share-urile și cauzele pentru care deseori vedeți mii de butoane prin care vi se cere să donați ca să salvați animalele sălbatice. 

Această parte de adevăr conține cazuri reale cu persoane omorâte de urși, cu oi omorâte de lupi, cu oameni mutilați din pricina atacurilor animalelor sălbatice, cu producători agricoli și piscicoli care pun lacătele pe firme din cauză că Statul Român este nehotărât de prea mult timp, iar populația animalelor sălbatice se dezvoltă necontrolat. 

România, o Chină a urșilor

Ultima evaluare a populației de urși e din 2016: 6.300 de exemplare. De atunci nu au mai fost numărați și nici vânați. Astăzi, datele oficiale ale Institutului Național de Statistică pentru Silvicultură arată că PESTE 60% din populația de urși din EUROPA se află în România. Adică țara noastră găzduiește echivalentul de urși care ar putea fi relocați în mai bine de 25 de țări pe de continent. Însă nimeni nu ne vrea urșii, iar noi îi vrem pe atât de protejați, pe cât ignorăm cele aproape 30 de vieți omenești pierdute în urma atacurilor acestora, faptul că alte 268 de persoane au fost mutilate și că sute de mii de animale din ”curtea” producătorilor români au fost sfâșiate, despăgubirile pentru acestea fiind extraordinar de mici și acordate cu întârziere. România a cheltuit 21 de milioane de lei pentru despăgubiri aferente animalelor ucise în perioada 2012-2021, dar aici vorbim de o sumă acordată doar celor care și-au declarat pagubele suferite, iar 50% din suma respectivă s-a înregistrat în ultimii doi ani. 

România NU are un cuantum de despăgubire pentru oamenii omorâți de animalele sălbatice, iar cuantumul stabilit la animalele ucise de urși, lupi, șacali, etc. nu se apropie niciodată de valoarea reală. Cu toate acestea, există situații în care o haită de lupi provoacă într-o noapte pagube de 100.000 de euro. Tentativele de relocare a urșilor problemă au eșuat în proporție de 100%. Urșii care ajung în sate, stațiuni, pe pârtii, în gospodăriile producătorilor agricoli, în curțile școlilor din zona rurală nu mai vor să se întoarcă în sălbăticie, iar asta ne costă vieți omenești și cimitire de ovine și bovine îngropate în pământ pentru că sistemul de incinerare a animalelor ucise de urși este prea costisitor, iar românul ajunge să își ascundă problema cum poate mai bine și să recurgă la acte de braconaj pentru a preveni alte tragedii. Recurg la braconaj pentru că un vânător care știe și poate împușca un urs problemă este amendat cu 30.000 de euro, în vreme ce în Rusia, cu 5.000 de dolari, vânătorul poate participa la o vânătoare unde are voie să împuște doi urși și primește hrană și cazare pe durata partidei de vânătoare. 

Se toarnă miere pe calea ferată, pentru ca ursul să fie lovit de tren, se pune hrană cu antigel în zonele în care ursul e văzut, iar acesta ajunge să moară în chinuri, dar nimeni nu discută public despre acest subiect înfiorător, totul e tabu. De la 44 de dosare anuale cu pagube provocate de animalele sălbatice protejate (ursul și lupul – carnivorele mari) s-a ajuns la cifra de 2.500, iar reprezentanții statului recunosc că, în realitate, sunt mii de crescători de animale care nu mai apelează la procedura de despăgubire, fiind descurajați de sumele primite și birocrația prin care trebuie să dovedească paguba, mai ales că lupii duc prada în pădure, iar păgubitul nu are cum să demonstreze comisiei de evaluare unde e cadavrul de oaie, spre exemplu. 

În zona Covasna avem o densitate de 18,36 de urși pe suta de kilometri pătrati, iar în zone precum Brașov și Sinaia avem 100 de urși pe suta de kilometri pătrati. Specia s-a extins în așa fel încât a migrat spre nord-vestul țării, unde nu are un habitat adecvat precum cel din inima munților, urmând ca în cinci ani să auzim de decese și mutilări și în județele de la granița cu Ungaria.  

România are de recuperat șase ani în care nu a mai recoltat din speciile de urși și lupi, carnivorele mari care încep să pună stăpânire pe toate tipurile de teritorii și care ucid mii de exemplare de ciută, căprior, cerb, etc. 

Am adunat date și informații de la specialiști, oameni din teritoriu și oficiali ai Statului Român. Da, urmează un material lung, dar vă invităm să îl parcurgeți pentru a afla adevărul nespus cu care românii crescători de animale și producătorii agricoli se confruntă din cauza protecțiilor sporite la anumite specii de animale sălbatice și a petițiilor semnate de cetățeni (cărora nu le-au fost prezentate toate informațiile necesar) și care s-au transformat în modificări legislative. 

Stereotip: Vânătorii = Criminali

Societatea românească excelează în a implementa stereotipuri și generalizări: politicienii sunt corupți, polițiștii sunt proști, polițiștii sunt corupți, medicii sunt corupți, medicii sunt criminali, vânătorii sunt criminali. Aceste afirmații se regăsesc de fiecare dată când apare un caz izolat în care un medic greșește, un polițist e filmat, un politician e chestionat, unde se vede clar că respectivul nu are ce căuta într-o asemenea funcție. De o astfel de generalizare se „bucură” și vânătorii, cu toate că acestă ”meserie” este mai veche decât cea a prostituatelor, dar devenită de-a lungul istoriei o activitate practicată în special de cei nobili, vânătorul fiind un garant al echilibrului faunei într-un stat.

În ultimii șase ani, în România, diferite Organizații Non Guvernamentale au demarat campanii ample prin care arătau acte de braconaj ori cadavre ale animanelor sălbatice cu scopul de a demonstra populației că vânătorul este dușmanul ecosistemului, reușind astfel să fie introduse sub protecție specii precum cea a ursului, a lupului, a cormoranului, a râsului etc. 

Dincolo de eticheta de vânători ”de trofee”, motivul pentru care există vânători e cel de a menține echilibrul speciilor sălbatice. Fondurile de vânătoare în care aceștia împușcă animale sălbatice funcționează după un set de reguli stricte, încălcarea lor ducând la rezilierea contractului de administrare a fondului de vânătoare. 

Am stat de vorbă cu deputatul Gheorghe Nacov, politician român, etnic bulgar, care, în repetate rânduri, a tras semnale de alarmă de la tribuna Parlamentului, explicând nevoia de a se elibera derogări pentru vânatul carnivorelor mari. Nacov este cunoscut și între vânători, fiind unul ”de-al lor”, el motivând că această pasiune vine cu responsabilitatea pe care vânătorul o are față de faună și natură. 

„Pot să vă spun că populația de urși a explodat. Asta se vede din apelurile la 112, asta se vede din teren, asta raportează vânătorii, asta raportează paznicii de vânătoare – unicii care se ocupă de acest lucru, nu tot felul de ONG-uri inventate. La nivel de 2016 s-a oprit vânătoarea la urs, a fost om măsură absurdă, lipsită de orice raționament. Când toată lumea recunoaște că avem cea mai mare populație de urs brun din Europa, iar în celelalte țări ale Uniunii Europene se vânează ursul brun, pentru a fi ținută populația sub control, pentru a menține calitatea acestei populații. Gândiți-vă, ca să înțelegeți și dumneavoastră, că vânătorul este păstorul faunei. Adică vânătorul este o persoană fizică, membră într-o asociație cinegetică, gestionară de fond de vânătoare, care are ca obligații îngrijirea, ocrotirea și extragerea faunei în condițiile legii. Și îngrijirea și ocrotirea sunt obligații legale ale vânătorului. Este unica persoană care are aceste obligații legale. Iar legea se numește Legea 407/2006 – a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, lumea uită să spună și acest lucru. Acesta e numele legii: a protecției fondului cinegetic, iar cel care este obligat să o facă este vânătorul. Unicii bani care ajung la faună, indiferent dacă este faună de interes cinegetic sau nu, sunt cei pe care vânătorii îi dau prin asociațiile de vânătoare, indiferent că e vorba de cotizații sau taxe de participare la vânătoare”, explică Nacov.