România a intrat oficial în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime. Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a afirmat, duminică, că decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, declarându-se însă convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult, potrivit News.ro.
„Eforturile noastre pentru aderarea şi cu frontierele terestre sunt continue şi pe multiple canale diplomatice, precum şi prin munca din teren a Poliţiei de Frontieră şi a celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne. Sunt eforturi programate şi structurate care se desfăşoară în bune condiţii. Relaţiile de cooperare cu ministerul omolog austriac sunt foarte bune, la fel şi cu comisarul european şi celelalte ministere de Interne din statele membre ale UE. Menţinem o comunicare continuă cu toţi partenerii noştri strategici pentru a sprijini eforturile de aderare completă la Schengen. Perspectivele celei de a doua etape depind însă şi de factori care nu sunt în sfera de intervenţie diplomatică a ţării noastre, de evoluţii şi conjuncturi politice externe. Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, la fel ca şi decizia privind Air Schengen. Dar, în egală măsură, sunt convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult”, a subliniat Predoiu.
El a declarat că astăzi, 31 martie 2024, marcăm un moment important pentru România, important pentru Uniunea Europeană, integrarea României în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, spunând că „este un proiect concretizat, un rezultat al unor eforturi tehnice, administrative, diplomatice şi politice ale României”.
Predoiu spune că această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen
Conform ministrului de Interne, din punct de vedere tehnic, această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen.
Cătălin Predoiu a explicat că, pentru securizarea graniţelor, au fost necesare reforme legislative, procedurale, administrative şi instituţionale, precum şi intensificarea cooperării internaţionale. Fiecare pas a fost calculat şi adus la îndeplinire pentru a garanta securitatea internă şi externă a Spaţiului Schengen, protejând, totodată, libertăţile fundamentale ale cetăţenilor noştri.
„Odată cu intrarea în Schengen, cetăţenii români se vor bucura de o mobilitate sporită, trecând prin punctele de control ale Poliţiei de Frontieră fără a fi nevoie de verificarea documentelor de călătorie. Pentru a avea această libertate de mişcare sporită, acţiunile Ministerului Afacerilor Interne privind securitatea frontierelor se intensifică. Poliţia de Frontieră va continua să efectueze controale selective, bazate pe informaţii, analize de risc şi indicii rezonabile pentru a contracara orice ameninţare potenţială”, precizează ministrul.
El s-a referit şi la accentul deosebit pus pe protecţia minorilor, autorităţile asigurându-se că reglementările privind călătoriile acestora sunt bine înţelese şi respectate.