România a fost amendată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu 9.800 de euro, după ce autoritățile române nu au tras la răspundere un bărbat care și-a atacat soția de opt ori. Mai mult, Curtea a notat în hotărâre că autoritățile chiar au acuzat victima că a provocat agresorul, nu au emis ordinele de protecție solicitate de ea și i-au refuzat cererea pentru un avocat din oficiu.
CEDO notează că statisticile arată că majoritatea românilor cred că sunt situații în care violența domestică este justificată. Chiar dacă Guvernul României a adoptat legi noi pentru a combate violența domestică, judecătorii CEDO au notat că „per total lipsa de răspuns a sistemului judiciar și lipsa pedepsei pentru agresori, așa cum s-a stabilit în cazul doamnei Bălșan, indică faptul că Guvernul nu este angajat în a implementa (n.red legislația în vigoare)”.
În hotărârea din 23 mai 2017 în speța Bălșan contra României, CEDO a stabilit, în unanimitate, că au fost încălcate articolul 3 din Convenția Europeană, privind interzicerea tratamentului inuman și degradant, și articolul 14, privind interzicerea discriminării, coroborat cu articolul 3.
Angelica Bălșan s-a căsătorit cu soțul ei în 1979 și a spus Curții că acesta a fost violent cu ea și cu cei patru copii ai lor de-a lungul căsniciei. Însă, violența s-a intensificat după ce a demarat procedura de divorț în 2007, a spus femeia. În urma agresiunilor a avut nevoie între două și zece zile de îngrijiri medicale. Ea a făcut mai multe apeluri la urgență prin care cerea ajutor, a făcut mai multe petiții la poliție și a depus plângere penală, spunând că se teme pentru viața ei. Autoritățile au decis să nu înceapă urmărirea penală, în unele din plângerile depuse de femeie, considerând că a provocat atacul, iar în alte cazuri bărbatul a fost achitat de instanțele de judecată.
CEDO a stabilit că statul român a eșuat în a o proteja pe Angelica Bălșan de violența domestică. „Autoritățile nu au înțeles exact cât de serioasă și de extinsă este problema violenței domestice în România și acțiunile lor au demonstrat o atitudine discriminatorie față de petentă pentru că este femeie”, se arată în hotărârea Curții.
Iată ce a decis Curtea:
Curtea deja a stabilit că eșecul unui stat de a proteja femeile împotriva violenței domestice le încalcă dreptul la protecție egală în fața legii și că acest eșec nu trebuie să aibă caracter intenționat.
În cazul de față, Curtea notează că soțul petentei a supus-o în mod repetat la violență și a amenințat-o că o omoară și că autoritățile știau despre ce se întâmplă.
Curtea reiterează că a concluzionat că autoritățile nu au acționat în spiritul legii naționale atunci când au stabilit că petenta a provocat atacurile violente asupra ei, că violența nu reprezintă un pericol la adresa societății și, în consecință, nu a fost considerată o faptă suficient de gravă încât să fie aplicate sancțiuni, și atunci când au refuzat solicitarea petentei pentru un avocat din oficiu. Prin acțiunile lor, autoritățile din România au acționat într-un mod care contravine standardelor internaționale împotriva violenței față de femei, și a violenței domestice în particular.
Pasivitatea autorităților în acest caz rezultă și din faptul că petentei nu i s-a acordat nicio măsură de protecție, în ciuda solicitărilor ei repetate către poliție, procurori și instanțe de judecată. Având în vedere situația vulnerabilă în care se află victimele violenței domestice, Curtea consideră că autoritățile ar fi trebuit să ancheteze cazul mai atent.
În ceea ce privește abordarea generală a violenței domestice în România, Curtea notează că statisticile oficiale arată că acest tip de violență este tolerat și perceput ca fiind normal de majoritatea populației și că puține din incidentele raportate duc la cercetări penale. Mai mult, numărul victimelor au crescut în ultimii ani, iar majoritatea sunt femei. Datele oficiale arată că din 2017 un număr limitat de adăposturi pentru victime, dar în opt județe nu există niciunul. Curtea notează că aceste fapte sunt în concordanță cu concluziile Comitetului CEDAW din 2006 care a precizat că populația României nu este la curent cu legislația privind eliminarea discriminării împotriva femeilor și că femeile nu își cunosc drepturile.
Guvernul României a argumentat că legislația națională garantează o protecție efectivă pentru victime. Cu toate acestea, Curtea a observat că în speța de față autoritățile nu au aplicat legea. Lipsa unei implementări efective a legislație a mai fost semnalată de Curte într-o speță similară, E.M contra Românei. Mai mult, pe lângă statisticile poliției și o descriere a mai multor activități, Guvernul nu a trimis date cu privire la monitorizarea impactului acestor activități și efectele implementării Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice sau a strategiei naționale pentru prevenire și combaterea violenței domestice.
În opinia Curții, factorii menționați demonstrează că autoritățile nu au apreciat corect cât de serioasă și de extinsă este problema violenței domestice în România și acțiunile lor au arătat o atitudine discriminatorie față de petentă ca femeie.
Curtea consideră că există dovezi că violența domestică afectează în principal femeile și că atitudinea generală și discriminatorie a autorităților crează un climat favorabil violenței domestice.
Curtea consideră că violența la care a fost supusă petenta este violență de gen, care este o formă de discriminare a femeilor. În ciuda legii și strategiei naționale adoptate de Guvern pentru combaterea și prevenirea violenței domestice, lipsa de răspuns a sistemului judiciar și lipsa pedepselor pentru agresori, indică faptul că nu există un angajament pentru a demara acțiunile necesare pentru a combate violența domestică.
Citește mai mult pe digi24.ro.
Ce sa mai asteptam de la politruci, cand chiar ei ne viole(ntea)za?