Redăm integral articolul de pe Gândul.ro

În era în care dotăm școlile cu geamuri plexiglas, cumpărăm tone de dezinfectant și cutii de măști, în România din spatele orașelor, toaleta din fundul curții rămâne o imagine emblematică pentru gospodăriile din mediul rural. Într-o țară în care vorbim despre învățământ hibrid, digitalizare, metodologii de predare și importanța igienii, mii de copii pleacă la culcare flămânzi, merg la școală desculți, iar apa curentă e o imagine idilică văzută la televizorul vecinul: „Masca îi costă mai mult decât o pâine. Sunt copii care trăiesc cu două pâini pe zi”,  spune Mihaela Nabăr pentru GÂNDUL.RO, director executiv al World Vision România(WVR), un ONG care activează de 30 de ani în România și care a sădit speranță în sufletele a 560.000 de copii. Astăzi 21.000 de copii și adulți sunt incluși în programele World Vision România.

Ce arată datele WorldVisionRomania

  • peste 60% dintre părinții din mediul rural nu au lucrat în perioada pandemiei.
  • în jur de 40% dintre părinți nu au reușit să asigure alimente, rechizite pentru copii, produse de igienă, curățenie ori medicamente sau le-au asigurat parțial.
    peste 40% dintre elevi nu au participat la şcoala online.
  • 1 din 3 părinţi spun că nu au petrecut mai mult timp cu copiii lor pe perioada stării de urgență, deşi aceștia ar fi avut nevoie de suport socio-emoțional sporit.
  • 22,85% dintre părinți nu și-au lăudat niciodată copilul sau au făcut-o doar câteodată în perioada pandemiei.
    aproape o cincime din părinții chestionați au declarat că își îmbrățișează copiii necondiționat doar câteodată sau deloc.
  • 1 din 4 şcoli nu are conexiune la Internet.
  • 9 din 10 şcoli nu au laptop/ PC/ tablete pentru educația digital.
  • 87% dintre directorii de școală cred că învăţarea online nu mai trebuie extinsă 60% dintre ei cred că procesul educațional va fi afectat din cauza pandemiei și materia trebuie reluată.
  • 16% cred că starea emoțională a elevilor va fi afectată și 12% cred că riscul de analfabetism va crește ca urmare a crizei COVID-19

1 din 3 copii români trăiește într-o locuință cu WC în curte

Peste o treime dintre copiii din România trăiesc în locuinţe a căror toaletă este în curte. Unul din cinci copii care nu are WC în casă nu se spală pe mâini după ce folosește toaleta – arată un raport World Vision România.

Mai mult de 30% dintre copiii români trăiesc în locuinţe fără toaletă în interior, media Uniunii Europene fiind de sub 3 procente, conform Raportului de cercetare „Bunăstarea copilului din mediul rural”, realizat în 2018 de Fundaţia World Vision România.

1 din 6 școli fără apă curentă

  • 20% dintre școli nu aveau autorizație sanitară de funcționare sau erau în curs de autorizare în 2018
  • > 4.000 de clădiri în care se desfăşoară activităţi didactice funcţionează fără autorizaţie de securitate
    la incendii (2019)
  • 1.176 de şcoli aveau, în 2019, toaleta afară, majoritatea fiind în mediul rural
  • 1 din 6 școli din România nu aveau acces la o sursă autorizată de alimentare cu apă
  • 42% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat, iar 30%
  • dintre aceste clădiri au fost construite înainte de 1963 (2018)

3 milioane de copii în România au nevoie de măști pentru începerea anului școlar

În România, 3 milioane de copii ar avea nevoie de măști pentru începerea anului școlar. Recent, vicepremierul Raluca Turcan a spus că este „absolut imposibil” ca Guvernul să asigure măşti de protecție pentru toţi copiii şi profesorii din România,

Toată vara s-a discutat cum că Guvernul va pune la dispoziție materiale igenico-sanitare, măști, calculatoare. Suntem cu trei săptămâni înainte de începerea școlii și acestea nu au ajuns în școali. Lucrurile nu sunt foarte diferite de la momentul în care a început pandemia. Avem foarte multe solicitări din partea autorităților publice locale care efectiv nu au resursele necesare, nici să facă toalete, și asta pentru că nu a fost făcută nicio rectificare bugeatară. Dacă vrem să avem toalete, apă curentă și protecție pentru copii trebuia să alocăm bani. Sunt niște sume de bani pe care le vehiculăm de fiecare dată în discuție fără niciun fel de operaționalizare, mai spune Mihaela Nabăr.

În perioada pandemiei, Mihaela Nabăr n-a renunțat să-și facă treaba și a bătut România în lung și lat pentru copiii din satele defavorizate. Copiii au primit măști, dezinfectant și 4000 de tablete care urmează să fie distribuite. Următorul pas a fost formarea profesorilor pentru a lucra în online.

„Le-am pus la dispoziție toate materialele igenico-sanitare. Măști, dezinfectant, toate standardelele de care erau nevoie pentru siguranța copiilor. Nu am avut niciun caz de Covid-19 și am avut activități aproape zilnic. Bugetul pe care l-am alocat pentru fiecare copil în parte s-a dublat. Am lucrat și cu părinții și le-am oferit consiliere. Am avut copii pe care i-am pregătit în perioada pandemiei și acum, și înainte de Evaluare și BAC. Copiii din programul ”Vreau în clasa a nouă” au absolvit în proporție de 84, 4%,  în timp ce media în rural a fost de 59%.  Am continuat și achiziția de tablete, asta pentru că, deși anul școlar va începe vom avea, din punctul meu de vedere, și clase și chiar școli închise”, mai spune Mihaela Nabăr,

Şcoala online nu a fost posibilă în România…offline

Aproximativ 40% dintre elevii din mediul rural nu au participat la ore online. Doar 64% dintre cadrele didactice au organizat ore online. Restul au trimis și exerciţii prin telefon, Whatsapp, Messenger ori teme printate copiilor, pentru că aceştia nu aveam mijloace de conectare online. Peste 55% dintre părinţi nu au un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie. 8% dintre respondenți afirmă că nu dețin niciun dispozitiv care să-i permită copilului să-și continue educația acasă. Doar 20% au afirmta că în familiile lor copiii au urmărit emisiunile Teleşcoala organizate de Ministerul Educaţiei. 8 % din cauză că nu au avut televizor care să le permită să urmarească emisiunea, proporția atingând valori foarte mari în Cluj (22 %) și Vaslui (15%), arată datele WVR, furnizate la cererea GÂNDUL.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.