Autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a adjunctului ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexey Grishaev, având în vedere că „activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Potrivit MAE, aceste elemente au fost comunicate părţii ruse, luni, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin.

Convenția de la Viena prevede între altele că personalul diplomatic nu are dreptul să se angajeze în activități de spionaj. În acest caz, oficialul militar rus ar fi acuzat că a încălcat exact această prevedere, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Alexey Grishaev era la post în România din septembrie 2018, potrivit MAE.

România e la prima expulzare a unui oficial rus, la doar câteva zile după ce Polonia, Cehia, Slovacia și Bulgaria au adoptat măsuri similare.

Anunțul privind expulzarea oficialului rus vine cu o zi înainte de ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care are pe agendă comportamentul Rusiei în regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.