Guvernul României impune noi reguli pentru produsele din Ucraina, după ce agricultorii români se plâng că piata din țara noastră a fost invadată de produse de proastă calitate din Ucraina.

Ministrul Florin Barbu a susținut încă din data de 23 septembrie a.c., în Consiliul AgriFish, propunerea Bulgariei cu privire la interzicerea importului de ouă din Ucraina și a cerut deja Comisiei Europene o soluție pentru protejarea fermierilor europeni de prețurile de dumping practicate de Ucraina, se arată într-un comunicat al MADR.

„Este nevoie de o intervenție a Comisei Europene în privința importurilor ucrainene de ouă și carne de pasăre, ținând cont de faptul că fermierilor noștri le sunt impuse anumite condiționalități cu privire la creșterea păsărilor, care presupun costuri mult mai mari în comparație cu cele ale fermierilor din afara Uniunii Europene.

Reamintim că Uniunea Europeană a ridicat restricțiile de import pentru produsele agricole din Ucraina, ca urmare a ofensivei militare declanșate de Rusia, cu precizarea că, pentru statele membre  aflate la granița cu Ucraina au fost stabilite excepții și derogări, inclusiv introducerea licențierii pentru anumite categorii de produse agroalimentare, arată comunicatul.

Citește și: https://gazetadecluj.ro/dupa-prea-multe-sesizari-masinile-incep-sa-fie-ridicate/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.