Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că România este nevoită să plătească anul acesta datorii în valoare de 20 de miliarde de euro.

„Deficitul public nu poate fi plătit decât din alte împrumuturi, de aceea este această luptă de a reduce deficitul. O sută de miliarde de lei sunt datorii din trecut care trebuie plătite anul acesta, ăsta e nivelul datoriilor din anii trecuți, datorii ajunse la scadență: 20 de miliarde de euro”, a anunțat ministrul de Finanțe Adrian Câciu, în direct la Antena 3.

Datoria statului, aflată într-o creştere constantă de-a lungul anilor, a trecut de pragul de 700 de miliarde de lei. Totodată, gradul de îndatorare raportat la PIB a depăşit nivelul de 50% şi a ajuns la 50,1%.

Astfel, în februarie, datoria a ajuns la 706,5 miliarde lei (50,1% din PIB), faţă de 695 miliarde lei (49,2% din PIB), în ianuarie, şi 667,3 miliarde lei (47,2% din PIB), în decembrie. Nivelul de îndatorare raportat la PIB depinde destul de mult de evoluţia PIB nominal, de ritmul împrumuturilor, dar şi de sumele care ajung la plată în cursul anului în contul datoriei.

Citește și: Consilierii USR, cenzurați în ședința Consiliului Local. Transmisiunea live de pe pagina lui Boc, oprită când au început criticile

1 COMENTARIU

  1. Dacă 50% din PIB este datorie, atunci, de fapt, PIB-ul este doar jumate din cît zic.
    PIB 1989 54 miliarde USD – 0 datorie (de fapt cîteva miliarde USD plus)
    PIB 2021 284 miliarde USD – 50% datorie mai rămân 142 miliarde USD
    Cele 54 miliarde USD din 1989 ajustate cu inflația fac azi 135 de miliarde USD.
    Cu toate acestea greu de crezut că PIP-ul azi e mai mare decît în 1989. Sau poate PIB înseamnă altceva decî credem noi, vorba ceie: minciuni, minciuni sfruntate și statistici (Twain parcă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.