Statul român a suferit condamnări la plata a aproape 90.000 de euro, doar în această lună, daune stabilite de judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Într-o singură zi CEDO a decis condamnarea României la plata a aproape 50.000 de euro pentru trei dosare diferite. Ţara noastră menţine ritmul şi nu se dezminte în a fi una din ţările cu cele mai multe condamnări la CEDO.
Săptămâna trecută, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza Cobzaru vs. România pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus tratamentelor inumane, dreptului la investigaţii imparţiale şi aprofundate în cazul supunerii la tratamente inumane, dreptului la remedii efective şi dreptului de a nu fi supus discriminării. Cobzaru a reclamat statul român la CEDO pentru că, în timpul unei urmăriri cu maşina, ca urmare a unui furt, fiul său a fost împuşcat de poliţişti şi a murit apoi din cauza rănilor, fără să fi existat vreo investigaţie pentru identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor crimei. Cobzaru va primi 30.000 de euro reprezentând daune morale şi cheltuielile de judecată. Prin această rezoluţie CEDO, România a fost sancţionată pentru prima dată fiindcă a încălcat articolul 14 din Convenţia europeană ce se referă la discriminarea pe baze rasiale. În cazul Cobzaru autorităţile naţionale nu au investigat posibilele motive de ură rasială care ar fi putut determina supunerea la tratamente inumane şi au manifestat o atitudine discriminatoare faţă de reclamant, în timpul cercetărilor.
Valentino Acatrinei, un caz celebru
În aceeaşi zi, judecătorii de la Strasbourg au decis condamnarea statului român la plata unor daune morale de 4.500 de euro către fostul judecător Valentino Acatrinei, și a unor daune de 9.000 de euro pentru fosta avocată Lidia Niculescu, aceasta urmând să primească încă 2.000 de euro cheltuieli de judecată. Ambele cazuri sunt legate de interceptările realizate de Serviciul Român de Informații care au dus la condamnarea celor doi pentru corupție. Interceptările au fost făcute de SRI începând cu data de 4 aprilie 2000, iar începerea urmăririi penale a fost declarată pe 30 de aprilie 2001. Astfel, au fost considerate de către CEDO ilegale, așa cum prevede și decizia Curții Constituționale a României. CEDO consideră că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și respectarea vieții private și de familie și admite plângerea Lidiei Niculescu legată de condițiile precare de detenție.
Tot marţi, 25 iunie 2013, CEDO a hotărât că statul român va plăti daune morale de 2.300 de euro pentru Ioan Guseila. Acesta a dat statul român în judecată pentru încălcarea articolului 6, alineat 1 privind dreptul la un proces echitabil. În martie 1992 un specialist în economie de la SC Rompetrol SA a informat angajații companiei că ar putea investi în operațiunile externe ale SC Rompetrol SA și SC Geomin SA. Mai multe mii de oameni, printre care și reclamantul, au făcut acest lucru. În februarie 1993, plata de dobânzii și restituirea de capital au încetat, înainte ca reclamanții să îşi fi recuperat investițiile. Un număr de plângeri penale au fost depuse în luna martie 1993. Procedura s-a încheiat cu o hotărâre judecătorească definitivă pe 20 decembrie 2002. Bazându-se în special pe articolul 6, reclamantul au invocat, printre altele, că a existat o încălcare a dreptului lor de a obține o decizie cu privire la cererile lor într-un termen rezonabil.
Radu Lupu