Rentabilitatea capitalurilor în sistemul bancar local a ajuns la 15,6% în T1 din 2017. În Finlanda, Belgia sau Danemarca rentabilitatea este la 12-13%
Băncile româneşti au obţinut performanţa de a urca pe primul loc în topul celor mai profitabile din Europa, rata rentabilităţii capitalurilor (ROE) situându-se la 15,6% la finalul T1 acest an, de două ori peste media europeană, potrivit statisticilor Autorităţii Bancare Europene (EBA).
România obţine supremaţia în topul celor mai profitabile sisteme bancare din Europa. Rentabilitatea capitalurilor în sistemul bancar local a ajuns la 15,6% în T1 din 2017. În Finlanda, Belgia sau Danemarca rentabilitatea este la 12-13%
Sistemul bancar românesc se situa pe locul doi în topul european al profitabilităţii la finalul anului trecut, după cel maghiar.
Deşi a urcat pe prima poziţie în top, se observă o uşoară scădere a rentabilităţii în primele trei luni, în condiţiile în care la finalul lui 2016 nivelul ROE ajungea la 15,7%. Băncile din România sunt urmate în clasamentul rentabilităţii la nivel europenean de cele din Cehia cu un nivel al ROE de 15,5% şi de cele din Letonia cu un nivel al ROE de 14,5%.
Clasarea sistemului bancar din România în topul celor mai profitabile din Europa vine în contextul în care la capitolul neperformanţă băncile locale se situează în prima parte a topului. La finalul lunii martie a acestui an, rata creditelor neperformante (NPL-uri) din sistemul bancar românesc ajungea la 9,9%, aproape dublu faţă de media la nivelul UE.
Băncile din România au înregistrat un profit agregat record de 1,2 mil. lei în intervalul ianuarie-martie al acestui an, după ce anul trecut au închis cu un plus de 4,3 mil. lei. Dacă şi în următoarele trimestre băncile vor obţine profituri comparabile cu cel din T1, anul 2017 ar putea aduce un câştig record la nivelul sistemului bancar. Profitabilitatea este extrem de concentrată la vârf, în condiţiile în care câştigurile primelor trei bănci după active – BCR, Banca Transilvania şi BRD SocGen – au reprezentat aproximativ două treimi din câştigul total realizat la nivelul sistemului bancar.
Asta-i de fapt o știre rea: profiturile băncilor nu se fac din aer, ci de pe spatele colaboratorilor lor forțați, adică a clienților. În țările în care băncile centrale fac o treabă mai decentă, cetățenii sunt mai protejați de tacticile prădătoare ale băncilor. La noi, treaba lui Isărescu e să protejeze băncile de cetățeni!