Începând din 1994, România sărbătorește în fiecare an pe 5 octombrie ziua mondială a educației. 

Ziua a fost desemnată de UNESCO și pune în evidență recomandarea Organizației Internaționale a Muncii cu privire la statutul profesorilor. Această recomandare constituie baza abordărilor metodologice în cazul drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice din toată lumea. 

În anul 2016, când s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, Ziua mondială a educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învăţământul primar universal, şi încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învăţământului secundar general (informații preluate de pe site-ul oficial UNESCO)

România, prinsă cu lecția nepregătită, pentru a doua oară acest an

Pentru România, Ziua educației din acest an a acționat asemenea unui dascăl dezamăgit de elevul său care încearcă, pentru a zecea oară, să insufle un sistem de bune practici, însă fără prea mult succes. Este o “tragere de mâneca” a sistemului de învățământ din România care, în ciuda timpului pe care l-a avut la dispoziție pentru a pregăti un program funcțional de desfășurare a orelor, tot ce a reușit să încropeze au fost măsuri pripite cu rezultate mediocre.  

Scenariile propuse de guvern nu au fost suficient de coerente pentru a adresa cazurile particulare. Măsurile de siguranță și distanțare au fost, drept vorbind, asigurate pentru învățământul preuniversitar, însă au inhibat procesul educațional, transformându-l în unul rece și impersonal. Prăpastia dintre mediul urban și cel rural privind accesul la educație de calitate s-a adâncit până în punctul în care locul nașterii poate determina dacă vei putea face sau nu școală. Calitatea sau, în unele cazuri, existența semnalului la telefon au făcut diferența. 

Asigurarea accesului la educație prin tablete conectate la internet a fost făcut preferențial, împărțindu-se în zonele unde primarii partidului de guvernare aveau de onorat niște promisiuni, și precar, în zone în care chiar dacă copiii au avut dispozitivele necesare conexiunea la internet a fost imposibilă. Un studiu realizat de Fundația “Împreună” arată că, din totalitatea profesorilor care predau în mediul rural și au răspuns sondajului, mai bine jumătate susțin că elevi nu pot participa la educaţia online din cauza lipsei accesului la internet. Elevii consideră că pentru colegii care nu au acces la şcoala online ar trebui achiziţionate terminale digitale individuale cu conexiune la internet, se mai arată în cercetare.

A fost nevoie, ca de obicei, de mobilizarea societății civile, pentru digitalizarea sistemului de învățământ. Mai multe fundații nonguvernamentale care, prin campanii de strângere de fonduri, au reușit să ajute peste 50 de școli să își poată desfășura în mediul online activitatea donând tablete sau modemuri cu internet. 

O metodologie didactică stângace și superficială 

O altă piatră atârnată de gâtul educației pe timp de pandemie a fost metodologia didactică, publicată cu fix 48 de ore înaintea începerii anului școlar. Asemenea unui student care învață în ultima seară înainte de examen, sau a unui elev care își trimite tema cu 5 minute înainte de termenul limită, fără a o mai verifica, metodologia de funcționare a unităților de învățământ pe timp de pandemie are lacune evidente, nefiind luate în seamă, nici măcar printr-o dezbatere publică, părerile celor implicați direct în sistemul de învățare. 

Potrivit documentului înaintat de Ministerul Educației și Cercetării, în cele două zile rămase de la publicare și până la începutul anului școlar, unitățile de învățământ trebuiau să evalueze situația actuală, să propună, să testeze și să implementeze soluții 

Box: Articolul 8 din metodologia de desfășurare a activităților didactice:

Articolul 8 În vederea organizării şi desfăşurării activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, unitatea de învăţământ va parcurge următoarele etape:

a) evaluarea capacităţii de a desfăşura activitatea didactică prin intermediul tehnologiei şi al internetului, în vederea stabilirii necesarului de resurse informaţionale şi de resurse umane formate;

b) identificarea de soluţii, în colaborare cu alte autorităţi şi instituţii publice, organizaţii nonguvernamentale, parteneri economici, pentru asigurarea resurselor desfăşurării activităţii în unităţile de învăţământ;

c) asigurarea de resurse pentru familiarizarea cadrelor didactice cu aplicaţii, platforme şi alte resurse educaţionale, respectiv oferte de seminare online, cursuri online, tutoriale video;

d) colectarea datelor statistice cu privire la accesul preşcolarilor/elevilor la mijloacele tehnologiei, servicii de internet, telefonie, radio şi TV, platforme şi resurse disponibile, în vederea proiectării activităţii-suport pentru învăţarea prin intermediul tehnologiei şi al internetului;

e) implementarea soluţiilor identificate, în unităţi de învăţământ;

f) valorificarea rezultatelor obţinute prin monitorizare şi feedback, pentru îmbunătăţirea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului.

Unii profesori sunt complici, nu victime

Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm și reticența, sau lipsa de pregătire a unor profesorilor pentru actualul sistem online. Dacă refuzul de a avea cursurile înregistrate poate fi oarecum justificat prin încălcarea normelor GDPR și din frica defăimării publice pe fondul unei greșeli neintenționate, există și cadre didactice care pur și simplu refuză să predea online. Declarațiile Președintelui Consiliului Național al elevilor ne arată că, printre motivele ridicate de profesori, aceștia invocă lipsa competențelor digitale precum și și frica de a fi înregistrați de elevi. 

„Unii spun că nu au infrastructură necesară şi nu vor să o folosească pe cea de acasă, unii pur şi simplu nu vor să intre. Alţii spun că nu vor, pentru că nu au cum să gestioneze şi elevii din sala de clasă, şi elevii care sunt online. Şi mai sunt cei care nu vor pe motiv că în online pot fi înregistraţi şi li se încalcă drepturile de autor”, a declarat liceanul Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor

Inspectoratele școlare, sub tutela ministerului și a prim-ministrului Ludovic Orban au amenințat cu sancțiuni dure profesorii care refuză să-și desfășoare activitatea. În cel mai grav scenariu, dascălii riscă desfacerea contractului de muncă și, implicit, excluderea acestora din sistemul de stat. Măsura este un răspuns impulsiv al guvernului după ce nu a reușit  să-și coalizeze angajații din învățământ prin intermediul inspectoratelor școlare, structuri care de altfel își pierduseră în ultimii ani utilitatea.  

“Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să îşi exercite profesia şi chiar misiunea. Un profesor care nu face lecţii online acolo unde este necesară organizarea acestor lecţii online, dacă din zece ore face numai şase ore, patru ore, nu mai trebuie plătit, este simplu. Iar, dacă, refuză să predea online, din punctul meu de vedere, nu mai are ce căuta în sistemul de educaţiea declarat premierul Ludovic Orban.

Din păcate, cei care au de suferit cel mai tare din toate aceste lipsuri sunt elevii. În haosul primelor săptămâni de școală, elevilor le-a fost compromis dreptul la educație, drept fundamental și ocrotit de Constituția României. În lipsa unor politici eficiente și din cauza condițiilor de digitalizare precară din zonele rurale, statul nu a fost în stare să aibe grijă de copiii săi, contribuind încă odată la rata analfabetismului și îngroșând rânduri cetățenilor nepregătiți pentru  piața muncii și, în cele din urmă. pentru viață. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here