Din cele două proiecte concurente pentru transportarea gazelor naturale din Orientul Mijlociu, unul singur era favorabil pentru România, şi anume Nabucco. Recent, consorţiul care trebuia să aleagă unul dintre acestea a optat pentru varianta alternativă, şi anume TAP. Aceasta înseamnă că gazele naturale nu vor mai trece prin România în drum spre Europa Centrală, ceea ce reprezintă pierderea unei posibilităţi economice uriaşe pentru ţara noastră.

În anul 2002 s-a iniţiat proiectul Nabucco cu participarea a cinci companii de profil: BOTAS din Turcia, Bulgargaz din Bulgaria, Transgaz din România, MOL din Ungaria si OMV Erdgas din Austria, cu scopul de a conecta şi valorifica rezervele promiţătoare de gaze naturale din Zona Marii Caspice şi Orientul Mijlociu, cu pieţele europene, arată pagina de internet a Transgaz.

Cele cinci companii au semnat în data de 11 Octombrie 2002 la Viena, un Acord de cooperare privind înfiinţarea unui consorţiu în vederea efectuării unui „Studiu de Fezabilitate” privind crearea unei rute complet nouă de transport a gazelor naturale din zonele de producţie mai sus menţionate, prin construirea unei conducte pe teritoriul celor cinci ţări şi care să aibă ca punct de plecare graniţele Turciei cu Georgia şi Iran iar ca punct final nodul Baumgarten din Austria, nod important în care sunt colectate gazele ruseşti care sunt tranzitate către vestul Europei. De asemenea se lua în calcul legarea la conducta de transport şi a altor surse de gaze disponibile din zonă, cum ar fi Siria, Irak sau Egipt.

 

TAP câştigă marele pariu

 

Nabucco a fost susţinut politic de UE şi viza alimentarea cu gaze naturale extrase din regiunea Mării Caspice, pentru a reduce dependenţa Europei de gazul importat din Rusia, de la compania de stat Gazprom.

„Consortiul Sah Deniz II a informat OMV, un acţionar al Nabucco Gas Pipeline International Gmbh (NGPI), în ceea ce priveşte decizia privind ruta preferată de transport al gazelor către Europa. Proiectul Nabucco West nu a fost selectat de consorţiu”, se arată într-un comunicat transmis săptămâna trecută de OMV presei austriece. Potrivit acestuia, OMV consideră că oferta depusă de NGPI a fost foarte competitivă, îndeplinind toate criteriile de selecţie, iar efortul investit în proiectul Nabucco va aduce beneficii în viitoare iniţiative de acelaşi tip.

Ziarul austriac Die Presse a scris miercuri că proiectul Nabucco a eşuat, deoarece consorţiul Sah Deniz a optat pentru o altă rută de export către Europa. Principalul proiect concurent al Nabucco West în cadrul coridorului sudic de transport al gazelor naturale este TAP, Trans-Adriatic Pipeline, care face legătura între Turcia şi Italia, tranzitând Grecia, Albania şi Marea Adriatică. Proiectul TAP este dezvoltat de companiile Axpo (Elveţia), Statoil (Norvegia) şi E.ON (Germania).

 

Ponta merge direct la furnizor

 

Romania înţelege cauzele economice pe baza cărora consorţiul de la Sah Deniz a optat pentru o altă rută de export al gazelor către Europa decât Nabucco şi se va concentra pe alte proiecte cu autorităţile din Azerbaidjan, precum AGRI şi investiţii ale companiei SOCAR în România, a declarat premierul Victor Ponta la finalul discuţiei avute cu vicepremierul din Azerbaidjan, Yagub Eyyubov.
„Înţelegem motivele economice pentru care a fost ales proiectul TAP, nu Nabucco, dar cu atât mai mult trebuie să avem alte proiecte economice de succes, printre care AGRI – şi este momentul să avansăm cu acest proiect pe termen mediu şi lung – şi implicarea companiei naţionale SOCAR în investiţii concrete în România”, a spus Ponta, aflat în vizită oficială în Azerbaidjan, potrivit Mediafax. Premierul a anunţat că ministrul azer al Energiei va veni la Bucureşti în luna septembrie pentru a discuta cu autorităţile române despre aceste proiecte.

Alternativa AGRI

 

Drept urmare, Departamentul Energiei din Ministerul Economiei a anunţat că România analizează diverse scenarii privind perspectivele resurselor interne de gaze naturale şi conectarea la piaţa regională de profil, iar gazele din Marea Neagra şi cele de şist au potenţialul de a creşte independenţa energetică naţională, arată Hot News.

Una din aceste perspective ar putea fi proiectul AGRI (Azerbaijan-Georgia-Romania Interconnector). Acesta presupune livrarea gazului natural prin conducte din Azerbaidjan în Georgia şi lichefierea într-un terminal care ar urma să fie construit pe ţărmul georgian al Mării Negre, de unde să fie transportat pe mare în România. În terminalul din România ar avea loc regazeificarea şi transferul în sistemul naţional de transport prin conducte fie pentru tranzit, fie pentru consumul intern. Investiţia în proiectul AGRI este estimată între 1,2 miliarde euro şi 4,5 miliarde euro, în funcţie de capacitatea de transport.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, afirma, în luna februarie, că AGRI „stagnează puţin” şi nu din cauza României, arată Hot News. În 2011, oficiali ai Guvernului afirmau că au în vedere atragerea Turkmenistanul ca furnizor de gaze naturale pentru proiectele Nabucco şi AGRI.
Scurtat şi apoi anulat

 

Proiectul Nabucco viza alimentarea Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conductă care urma să transporte gaze din Turcia până în Austria, prin Bulgaria, România şi Ungaria. Iniţial, gazoductul urma să traverseze şi teritoriul Turciei, având o lungime de 3.900 kilometri şi un cost estimat la 7,9 miliarde euro.

Proiectul a fost revizuit anul trecut şi redenumit Nabucco West, lungimea fiind redusă la 1.315 kilometri, cu tranzit prin Bulgaria, România şi Ungaria. Costul proiectului revizuit nu a fost precizat.

Numele „Nabucco” a fost preluat de la opera cu acelaşi nume semnată de Giuseppe Verdi, partenerii fiind inspiraţi de un spectacol la care au asistat, la Opera din Viena, după întâlnirea din octombrie 2002.

Acţionarii consorţiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa). GDF Suez a intrat în proiect în luna mai, preluând 9% din acţiunile consorţiului de la Nabucco. Anterior, în aprilie, grupul german RWE a renunţat la Nabucco, participaţia companiei fiind preluată de OMV. Azerbaijanul era principalul potenţial furnizor de gaze naturale pentru Nabucco.

 

Diana Gabor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.