O companie de telecomunicaţii elveţiană, Crypto AG, care a colaborat cu peste 120 de ţări, inclusiv cu România, pentru criptarea mesajelor secrete, a fost deţinută de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din SUA şi de Serviciul german de Informaţii (BND), scrie The Washington Post.

CIA şi BND au spionat numeroase ţări, inclusiv România, printr-o companie de telecomunicaţii Mai mult de jumătate de secol, guvernele din întreaga lume au avut încredere într-o singură companie pentru a menţine secrete comunicaţiile agenţilor de spionaj, militarilor şi diplomaţilor. Compania, Crypto AG, a primit iniţial un contract de construire a unor aparate pentru decodificarea mesajelor, destinate armatei americane, în al II-lea Război Mondial.

În următoarele decenii, a devenit un constructor dominant de aparate pentru transmiterea de mesaje criptate. Firma elveţiană a obţinut milioane de dolari din vânzarea de echipamente în 120 de ţări, inclusiv în secolul 21. Printre clienţi se numără Iranul, regimuri militare din America Latină, ţări rivale nucleare precum India şi Pakistanul şi chiar Vaticanul.

„Dar niciunul dintre clienţi nu a ştiut niciodată că firma Crypto AG a fost deţinută în secret de CIA, printr-un parteneriat ultrasecret cu serviciile de informaţii vestgermane. Aceste agenţii de spionaj au modificat sistemele companiei astfel încât să acceseze rapid codurile ţărilor care trimit mesaje criptate”, scrie The Washington Post.

Acordul secret, unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Războiului Rece, este dezvăluit într-un documentar realizat de cotidianul The Washington Post alături de postul german ZDF. Operaţiunea, denumită codificat iniţial „Thesaurus” şi ulterior „Rubicon”, este considerată una dintre cele mai îndrăzneţe din istoria CIA.
„A fost lovitura secolului în materie de colectare de informaţii. Guverne străine plăteau sume considerabile Statelor Unite şi Germaniei de Vest pentru privilegiul de a li se citi cele mai secrete comunicaţii de cel puţin două (posibil cinci ori şase) ţări străine”, se arată în raportul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA. Potrivit documentelor, cel puţin patru ţări – Israelul, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie – erau la curent cu operaţiunea de spionaj sau primeau informaţii secrete din partea Statelor Unite și Germaniei de Vest.

sursă: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.