Ultimul studiu realizat de către Institutul Naţional de Statistică pe piaţa băuturilor relevă schimbări importante de consum în rândul românilor. În 2013 faţă de 2012, cifrele indică o creştere a consumului mediu de vinuri, determinată în principal, de creşterea producţiei, creşterea consumului mediu de băuturi alcoolice distilate, scăderea consumului mediu de bere, datorită micşorării producţiei şi creşterea consumului mediu de băuturi nealcoolice, scrie Economica.net.

În medie, un român a consumat anul trecut 154,4 de litri de băuturi nealcoolice (în care este inclusă şi apa minerală), 86,8 litri de bere, 21,7 litri de vin şi 3 litri de băuturi alcoolice distilate. Dintre băuturile nealcoolice, cel mai mult se consumă, în mod evident, apa minerală, aceasta reprezentând 52,5% din consumul mediu de băuturi nealcoolice. În schimb, consumul mediu de băuturi răcoritoare, pe locuitor, a scăzut cu 2,6% (-1,9 litri).

Romanii beau mai putina bere, dovada fiind consumul de bere, care a înregistrat o scădere de 3,4 litri pe cap de locuitor, până la 86,8 litri.  Resursele totale de bere au fost mai mici cu 697,2 mii hl, faţă de anul precedent, fiind asigurate în proporţie de 95,0% din producţia anului 2013. Restul a fost asigurat din import, astfel că, în anul 2013 faţă de anul precedent, a crescut importul de bere cu 25,3%.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.