Românii plecați peste hotare vor putea beneficia de un program special, lansat de Guvernul României, dacă se vor întoarce înapoi în țară. Aeştia ar putea primi ajutoare sociale sau locuri de muncă şi nu va fi nicio obstrucţionare pentru cei care doresc să se reîntoarcă să muncească în străinătate
Program special pentru cei care vor să se întoarcă din diaspora
Guvernul României a lansat un program special pentru cei care vor să se întoarcă din diaspora. Sunt acordate facilități românilor care și-au pierdut locul de muncă în străinătate.
Ministrul Muncii a declarat că angajații vor primi de la stat 50% din salariu, dar nu mai mult de 2.500 de lei.
„O măsură activă, pe care Guvernul a susţinut-o la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, constă în acordarea angajaților a unei sume de maximum 50% din salariu, până la 2.500 de lei, pentru fiecare persoană angajată care se întoarce din străinătate și se angajează în țară.
Această măsură vizează deopotrivă segmentul de forţă de muncă tânără, dar şi pe cel care depăşeşte 50 de ani şi care se află în serioase situaţii de dificultate în a-şi găsi un loc de muncă”, a explicat ministrul.
Pentru a se asigura că românii care se întorc astfel în țară vor putea lucra aici cel puțin doi ani, guvernul a stabilit că măsura va acoperi o perioadă de 12 luni, începând de la data angajării, iar firma trebuie să mențină fiecare angajat pentru încă 12 luni de la terminarea celei pentru care a primit sprijin de la stat.
Premierul României, întrebat în legătură cu situaţia românilor care s-au întors din diaspora a declarat la B1 TV:
„În funcţie de situaţie, vom avea programe de integrare a lor. Românii care s-au întors sunt din mai multe categorii, sunt muncitori sezonieri, de exemplu (…), oricine are o meserie. Normal că în planul de relansare economică de după revenirea la normalitate vom avea un proiect separat pentru integrarea românilor care s-au întors.”
Cei mai mulți dintre românii care se întorc în țară sunt constructori şi pot fi integraţi de companiile de construcţii, premierul României menţionând în acelaşi sens şi sectorul agriculturii.
„Va exista o posibilitate pentru mulţi dintre cei care s-au întors, mai ales cei care au avut activităţi, în ţările în care au muncit, în domeniul agriculturii şi va fi o oportunitate.
E un program pregătit la Ministerul Agriculturii, pe care urmează să-l lansăm, dedicat românilor care revin în ţară din diaspora.
Cine nu va reuşi să-şi găsească un loc de muncă sau nu va vrea să-şi găsească un loc de muncă va beneficia pentru o perioadă de timp, că există legea venitului minim garantat (…), de ajutor social.
Este şi asta o soluţie. Pentru ei nu e valabil şomajul tehnic. (…) Preferăm mai degrabă o integrare. Sunt şi oameni de afaceri care s-au întors (…), putem să le acordăm o formă de sprijin ca să-şi desfăşoare afacerile în România”
Citește și: Creditorii City Insurance s-au înscris la masa credală cu suma totală de 9 miliarde de lei