ROMÂNII ÎNCARCERAŢI ÎN ÎNHISOAREA PROPRIILOR MINŢI

După ce în primele două episoade am tratat subiectul prizonierilor din închisoarea propriilor minţi, până la vârsta maturităţii, cred că pot trece la acea parte din viaţă, cea a maturităţii depline, în care, mai mult decât probabil, se diversifică şi se multiplică numărul cazurilor şi al cauzelor!

Bunăoară, aş începe cu indivizii care, încă din perioada tinereţii, au prins gustul dulce-amar al consumului de alcool, de tutun sau al drogurilor, ca şi cel al cartoforilor – pătimaşi ai jocurilor de noroc, toate trecute la categoria de „droguri”, care, într-o măsură mai mică sau mai mare, distrug sănătatea şi psihicul fiinţei umane, degradează până la epuizare.

În ce închisoare groaznică a minţii lor intră cei care consumă de la unu la trei pachete de ţigări pe zi, singura şi primordiala lor preocupare fiind cum să-şi cumpere ţigările sau tutunul, având totuşi şi dificultatea pe care o pune consumul acestora în comunitatea din care fac parte ? Realizaţi ce regrete şi ce reproşuri tardive îşi fac toţi cei care, din cauza excesului de tututn, ajung să sufere de cancer pulmonar şi care, după un anevoios tratament şi nenumărate operaţii, îşi trăiesc ultimele clipe ale viţii în chinuri de nedescris ? Aceşti oameni sunt inconştienţi că ei fac rău şi familiei, prietenilor, colegilor, adică tuturor celor lângă care fumează, dovedit fiind faptul că fumatul pasiv e la fel de otrăvitor.

Dar cât de tare se degradează şi ce repede ne părăsesc şi se despart de noi toţi cei care intră în închisoarea propriilor minţi, aceia care cad în patima alcoolului ? Ei îşi produc rău nu numai lor, ci şi tuturor celor din jurul lor. Mintea lor nu gândeşte altceva decât băutură şi asta cât mai mult, nemaicontând cât de proastă şi toxică este, câte necazuri şi ce boli de o gravitate maximă le produc, distrugându-şi sănătatea iremediabil. Ei nu mai gândesc, vorbeşte de fapt alcoolul din ei, care îi diabolizează şi îi îndeamnă la acţiuni antisociale. Frecvent ne confruntăm cu nenumărate crime, omoruri din culpă, violuri, acte de agresivitate şi vandalism, de o intensitate extremă, toate numai din cauza unui consum excesiv de alcool. Conducerea sub influenţa alcoolului poate duce uneori la accidente groaznice, cu pierderi de vieţi omeneşti nevinovate, aceasta fiind o altă latură a pericolului pe care îl reprezintă consumul de alcool.

Şi mai gravă este situaţia celor care, convinşi că vor stăpâni situaţia, se lasă ademeniţi în consumul de droguri, devenind treptat sclavii diverselor categorii de droguri naturale, precum cocaină, haşiş sau etnobotanice, pastile de ecstasy şi câte or mai fi, care îi trimit în închisoarea propriilor minţi, de cele mai multe ori fără şansa de a mai ieşi din ea.

Dependenţa de droguri este, recunosc specialiştii, cea mai periculoasă formă de degradare umană. La început prin consum ţi se pare că totul este minunat, că eşti cel mai fericit, cânţi, dansezi şi râzi singur din nimic, ai energie cât două persoane, poţi rezista zile şi nopţi fără să simţi oboseala, pierzând de fapt definitiv simţul realităţii. Odată trezit din beţia drogurilor, constată că nu mai încape în propriul corp, îl dor groaznic muşchii, organele interne, capul şi, disperat, turbat de chinurile fizice pe care le îndură, intră în sevraj şi atunci aleargă repede să-şi facă rost de o nouă doză de narcotice. De multe ori doza pe care şi-o injectează, o îngurgitează sau o trage pe nas, e atât de mare încât îl omoară, indiferent de vârsta pe care o are.

E drept, în România, până la Revoluţia din Decembrie ’89, nu au existat droguri, căci eram un stat închis, dictatorial şi poliţienesc, după care a urmat o perioadă în care am fost ţară de tranzit, nicidecum de consum, ca în ultimii 16 ani să avem un asalt efectiv al drogurilor, agresiv chiar, ajungând să fim consumatori în toată regula. Din păcate acest fenomen se regăseşte mai mult în rândul tinerilor, chiar dacă ne propusesem să vorbim de maturi, căci cei mai în vârstă au rămas fideli viciului din tinereţe – alcoolul.

Toţi aceşti consumatori sunt la fel de periculoşi, îşi riscă viaţa, sănătatea şi de multe ori libertatea, căci în închisoarea minţii lor nu gândesc decât cum să-şi procure pastilele sau doza, de care foarte repede au devenit dependenţi. Sunt cei care la început îşi amanetează propriile bunuri, apoi fură şi vând pe te miri ce lucruri din casă, după care, în starea euforică indusă de droguri, intră treptat-treptat în zona de infracţionalitate şi trec la a fura, prin efracţie, din maşini, din locuinţe, magazine şi depozite, ajungând uneori să facă crime nejustificate.

Participarea în grup la diverse orgii bahice şi sexuale e la ordinea zilei în rândul acestei categorii de drogaţi. Mai grav este când fac violuri în grup. În acelaşi timp, nu pot să nu mă gândesc şi la drama şi închisoarea minţii în care trăiesc părinţii acestor copii intraţi pe cale pierii.
Şi, în sfârşit, trebuie să vorbim de cei care au intrat în închisoarea minţii lor cu patima pentru jocurile de noroc, fie că vorbim de maşinuţe de toate felurile, cazinouri sau tripouri cu toate cele necesare şi, mai nou, jocurile de pariuri care au invadat ţara în lung şi lat, cu săli în toată regula. Înainte de comuniscm, am auzit de la bunici şi părinţi tot felul de poveşti, cu oameni bogaţi care s-au ruinat şi apoi s-au sinucis, tocmai pentru că au căzut în patima jocurilor de noroc.

De ceva timp, în ultimii ani de capitalism de junglă din România, cum era şi firesc, am avut o explozie a acestui fenomen. Numai în Bucureşti avem 27 de cazinouri, pe lângă alte sute de săli de jocuri şi de pariuri.

Gândul la un căştig uşor, nemuncit, probabil că unii nu-l au, însă despre foarte mulţi aş spune că sunt pătimaşi. Deşi ştiu că aceste, hai să spunem generic „case ale norocului”, nu au apărut decât să facă profit pentru patroni şi stat, deşi se ştie că o maşină care îţi face combinaţii de cărţi de joc sau de „fructe” nu dau câştig decât 20%, în timp ce „casa” rămâne cu 80%, totuşi, nu se ţine cont că aproape la fel se întâmplă în întregul fenomen al jocurilor de noroc, poate cu mici diferenţe, cum ar fi prin unele cazinouri, unde se oferă premii şi bonusuri – mâncare şi băutură gratis – pentru toţi fraieştenii care vin să le dea banii.

Aceşti indivizi devin periculoşi, nervoşi, pătimaşi când pierd bani, şi nu orice sume, căci în cazinouri nu au acces decât oamenii cu bani, cu foarte mulţi bani, uneori persoane cu situaţii sociale sus-puse. Ei intră într-un fel de demenţă, aproape de neînţeles, că trebuie să câştige, în timp ce constată că la început îşi pierd banii câştigaţi prin muncă, apoi îşi amanetează maşina, casa, toate bunurile, ajungând pe drumuri, fără vreo şansă de a-şi reveni. În mod pervers, încep să se împrumute, întâi la rude şi prieteni, apoi la cunoştinţe, iar în final la cămătari, acumulând datorii pe care sigur nu le mai pot restitui, ajungând să trăiască în izolare, părăsiţi de toţi, inclusiv de familie. Devin sclavii cămătarilor la care s-au îndatorat, iar unii, nemasuportând psihic situaţia pe care singuri şi-au făcut-o, îşi iau viaţa, lăsând în doliu şi suferinţă familia, copiii şi părinţii.

Despre faptul că de regulă toate aceste vicii se cam întrepătrund şi în final aduc dezastrul tuturor celor care intră în astfel de închisori ale propriilor minţi, în numărul următor.

Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI