Săptămâna trecută, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a prezentat Comisiei de Servicii şi Industrii a Camerei Deputaţilor planul său pentru restructurarea companiilor din sistemul energetic. Despre unificarea producătorilor de electricitate în două mari companii Ziarul de Mureş a mai scris. Noutatea este însă că Romgaz va avea participaţii într-una dintre aceste companii prin preluarea, până acum doar vehiculată în presă, a termocentralei de la Iernut, judeţul Mureş.

Potrivit planului lui Videanu, termocentrala din Iernut, care va trece în proprietatea Romgaz în contul unor datorii mai vechi ale Termoelectrica, va face parte din cea de-a doua companie energetică, alături de centralele din Deva şi Paroşeni, de ELCEN Bucureşti (cu unităţile Bucureşti, Mureş şi Constanţa), de hidrocentralele Porţile de Fier, Caransebeş, Haţeg, Argeş, Cluj, Bistriţa, Sibiu, Sebeş, Buzău şi Târgu Jiu. Din această companie vor mai face parte Compania Naţională a Huilei şi jumătate din compania de distribuţie Electrica. Reamintim că Electrica (cu cele două componente distincte, Distribuţie şi Furnizare) are în acest moment trei sucursale: Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord. Cel mai probabil, Transilvania Sud va fi spartă în două, fiecare dintre celelalte două sucursale urmând să preia jumătate.
Costurile de producţie scad cu 3 euro la MW/oră
Revenind la prima companie, din aceasta vor face parte, potrivit ministrului Videanu, termocentralele Turceni, Rovinari şi Craiova, hidrocentralele Vâlcea şi Slatina, reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă, Societatea Naţională Lignit Oltenia şi cealaltă jumătate din SC Electrica. Pentru început, cele două companii vor avea cote de piaţă aproape egale, 48% pentru prima companie şi 44% pentru cea de-a doua. După finalizarea însă a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, prima dintre companii va deveni mai importantă. Costurile de producţie a energiei pentru cele două noi companii vor scădea la 44-45 euro pe MW/oră, de la 48 MW/oră cât înseamnă media în formula actuală. În prezent, cel mai ieftin producător de energie din România este Hidroelectrica, ale cărei costuri de producţie se cifrează în jurul valorii de 26 de euro pe MW/oră. La polul opus se situează termocentrala de la Galaţi, cu costuri de producţie de 109 euro pe MW/oră.
Asociere Romgaz – Gazprom – Termoelectrica?
Intrarea Romgaz pe piaţa producătorilor de energie a fost anunţată ca posibilă şi în luna mai, imediat după întoarcerea de la Moscova a ministrului Videanu şi a directorului general al societăţii, Marcel Piteiu. Atunci, partea română a prezentat oficialilor Gazprom proiectul noii centrale pe care Romgaz intenţionează să o construiască la Iernut. Potrivit declaraţiilor ulterioare ale vicepreşedintelui Gazprom, Aleksander Medvedev, concernul rus analizează posibilitatea de a deveni investitor la Iernut, alături de Romgaz, şi de a avea acces pe piaţa de energie electrică.
 
Reamintim că Romgaz are de recuperat 148 de milioane de lei de la Termoelectrica, potrivit unei sentinţe judecătoreşti definitive. În contul acestor datorii, Romgaz a cerut preluarea termocentralei de la Iernut din judeţul Mureş, pe care vrea să o extindă cu un nou grup de producere a energiei de 600 MW, aproape cât un reactor nuclear de la Cernavodă. Oficialii Termoelectrica au declarat, recent că societatea lor va fi coproprietar, alături de Romgaz, la termocentrala Iernut. Precizăm că în acest moment producţia de energie este stopată la Iernut, din cauza cererii slabe de pe piaţă iar conducerea unităţii alături de cei 700 de muncitori aşteaptă cu sufletul la gură să se decidă viitorul lor.

“Romgaz analizează oportunitatea preluării termocentralei de la Iernut, dar până în momentul finalizării analizelor este prematur să ne pronunţăm asupra modului de preluare, termenului şi a planurilor de viitor referitoare la CTE Iernut.” Mircea Hodârnău, Biroul de presă al ROMGAZ SA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.