Asociația Partida Romilor „Pro Europa” (APRPE ) a anunțat că va da în judecată conducerea Institutului Național de Statistică (INS), după ce mai multe familii de romi din Cluj nu au fost recenzate, iar datele prezentate în urma recensământului de anul trecut sunt eronate.
Reamintim că potrivit datelor publicate de INS, la ultimul recensământ au fost înregistrați doar 569.500 de romi, cu aproximativ 52.000 de romi mai puțini decât în 2011.
Dragoș Roșianu: Numărul romilor este mult mai mic
Liderul organizației de tineret a Partidei Romilor Cluj, Dragoș Roșianu, susține că procentele aferente romilor sunt mici în mod deliberat, fiind numeroase cazuri de familii de romi care nu au fost recenzate la nivel național, înclusiv în județul Cluj.
„Suntem nemulțumiți de procentele pe care le au romii la recensământ. De exemplu, în județul Cluj, în 2011 erau înregistrați 21.000 de romi, iar acum am ajuns la 17.000, cifră care nu e reală.
Au fost localități unde familii de romi nu au fost recenzate, nu a trecut niciun recenzor să îi întrebe ceva. Au fost și cazuri în care anumiți primari au pus recenzori apropiați de-ai lor pentru a încasa bani pentru recenzarea din teren dar, pe de altă parte, și de a-i face pe romi să nu se declare romi”, a declarat liderul organizației „Pro Europa”.
Au fost cazuri în care „li s-a sugerat să nu spună că sunt romi”
Liderul organizației de tineret a Partidei Romilor Cluj, a mai precizat că s-a declarat rom la recensământ împreună cu toată familia și își păstrează tradițiile și vorbește limba romani.
„Mie nu mi-e rușine că sunt rom. Dar au fost mulți membri ai etniei care fie nu au fost recenzați și nu au putut să își declare etnia, fie li s-a sugerat să nu spună că sunt romi, ceea ce este inacceptabil”, a mai spus Dragoș Roșianu.
Mai mult decât atât, la sfârșitul anului trecut, Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, susținea că peste 300.000 de romi nu au fost recenzați. Această cifră este rezultatul numărătorii paralele făcută de către membrii APRPE.
Nicolae Păun: recenzorii refuzau să intre în comunități, să recenzeze romii
Președintele APRPE, Nicolae Păun, a declarat „că zeci de comunități de romi din România au cerut să fie recenzate, au dorit să-și asume apartenența etnică, dar recenzorii INS nu au vrut să-i recenzeze”.
„Rezultatele recensământului în ceea ce privește populația romă din România sunt eronate, inexacte. Asta deoarece recenzorii de la INS nu au recenzat toate comunitățile de romi din România. În perioada recensământului, colegii mei din teritoriu mi-au atras atenția asupra faptului că recenzorii refuză să intre în comunități, să recenzeze romii. Am propus conducerii INS să colaborăm, în sensul să-i ajutăm pe recenzori să meargă la fiecare familie de romi în parte, dar am fost refuzați.
Am spus încă din perioada recenzării că datele vor fi inexacte, după ce mi-au fost semnalate aceste nereguli, dar conducerea INS nu a luat nicio măsură. Prin urmare, săptămâna viitoare voi contesta în instanță rezultatele recensământului, deoarece sunt eronate, nu reflectă situația reală, numărul adevărat al romilor care trăiesc în România. Repet: zeci de comunități de romi din România au cerut să fie recenzate, au dorit să-și asume apartenența etnică, dar recenzorii INS nu au vrut să-i recenzeze. Asta deși le-am oferit ajutorul prin colegii mei din respectivele comunități. Cer renumărarea romilor din România, a gospodăriilor și a situației lor sociale, pentru a face o radiografie reală a membrilor acestei etnii”, se arăta în comunicatul președintele APRPE, potrivit cluj24.ro.
Citește și: Cine sunt greii Clujului care au beneficiat de jaful de la Composesoratul Muntele Băișorii
Poate are dreptate dar e vorba și de biștari; cu cîți mai mulți țigani cu atît mai multe fonduri din banii ciordiți de stat de la gagii.