În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, analistul Petru Romoșan a evidențiat cum acționează în viața publică rezerviștii/acoperiții/informatorii și care sunt scopurile lor.
Cozmin Gușă a avertizat încă din anul 2005 că prin acțiunile lui Băsescu se creează o a doua frăție a Securității, formată din activi sau rezerviști care să-l deservească pe Traian Băsescu, împotriva interesului național. Bineînțeles că nu toți rezerviștii sunt autorii unor fapte extrem de nocive care au dăunat grav României, însă cei care au făcut cu adevărat astfel de deservicii țării formează astăzi Statul Paralel, alături de acoliții lor.
Petru Romoșan a explicat care sunt mecanismele de funcționare ale unei astfel de structuri secrete, precizând că fiecare șef de serviciu, cum au fost generalul Iulian Vlad, Virgil Măgureanu sau generalul Caraman, are proprii agenți. Despre Virgil Măgureanu s-a vehiculat un zvon conform căruia ar fi părăsit serviciile cu o rețea de 100 de agenți recrutați și uceniciți de el, mulți din Ardeal, unii dintre ei fiind activi și astăzi. Există dubii că și Grupul de la Cluj ar avea legături cu rețeaua lui Măgureanu.
Despre socrul lui Adrian Năstase, Angelo Miculescu, s-a zvonit că ar fi fost agentul KGB-ului, cu sarcini operative inclusiv pe linia Chinei, iar în momentul în care acesta ar fi deraiat de la misiunile prevăzute în „fișa postului” a fost eliminat prin accidentul de lângă Slobozia, neelucidat nici până în ziua de astăzi. De atentate similare au avut parte și bancherul Răzvan Temeșan și jurnalistul Dumitru Tinu.
Roninii din serviciile românești nu au fost recrutați de ambasadele străine, ci s-au oferit singuri să le slujească, străinii răzându-le în față, dar folosindu-se de ei împotriva României. Un exemplu de astfel de practică este cazul lui Marius Oprea, zis și „vânătorul de securiști”, care a fost ulterior descoperit, chiar de către colegii săi de facultate, Caius Dobrescu și Sorin Adam Matei, ca fiind informator.
Însuși Traian Băsescu a fost descoperit ca fiind colaborator al Securității sub pseudonimul „Petrov”, iar astăzi deține o funcție importantă în Parlamentul European, împotriva regulamentului. Explicația are legătură cu relațiile sale cu clanul Biden. Cozmin Gușă a evidențiat că „atâta timp cât Joe Biden este președintele SUA și Băsescu poate să-l șantajeze cu toate datele pe care le are despre corupția lui Hunter Biden din România și despre legăturile cu Puiu Popoviciu și cu alții, Băsescu nu poate fi retras din Parlamentul European”. Petru Romoșan crede că Băsescu a fost făcut președinte de generalul Iulian Vlad pentru că trebuia pedepsit Năstase, pupilul lui Ion Iliescu, care îl băgase la pușcărie împreună cu Tiajelnikov.
Pe lângă garnitura politică infiltrată de securiști și securici, și mediul de afaceri și economia țării au fost puse la pământ de către „miliardarii de carton” care sunt produsul serviciilor românești. În 1998, o șleahtă de românași au fost selectați de către servicii pentru a fi transformați artificial în miliardari. Scopul? România încerca să facă afaceri cu americanii, care au o economie privată, iar privații lor aveau nevoie să negocieze tot cu privați în alte țări și în România; altminteri, riscau să piardă în tribunalele internaționale în fața statelor.
„România a ajuns atât de rău astăzi pentru că o parte dintre cei care trebuiau să păzească interesele naționale au fost recrutați pe repede înainte sau, mai degrabă, s-au cerut să fie recrutați și au uitat de misiunea pe care o aveau”, a concluzionat Cozmin Gușă.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro