La începutul lunii mai, judecătorul Tribunalului Cluj, Nora Boiciuc a continuat audierile de martori în dosarul de corupţie al cărui inculpat este edilul băimărenilor Cătălin Cherecheş. Imediat după încheierea şedinţei de fond s-a pus în discuţie revocarea măsurii controlului judiciar aplicată tânărului politician din Baia Mare.

Conform procedurii, inculpatul poate cere prin avocatul său revocarea măsurii controlului judiciar, fiind obligat să motiveze necesitatea unei pronunţări în favoarea cererii.

DNA-ul îl vrea în ţară

Astfel că, edilul băimărean susţine că este necesară revocarea măsurii dat fiind faptul că trebuie să ia legătura cu mai mulţi primari din Europa şi totodată să participe la evenimente internaţionale unde este invitat în calitate de partener în proiecte pentru dezvoltarea oraşului din inima Maramureşului.

„Inculpatul nu are interesul să accelereze acest proces. Spre exemplu, la acest termen nu s-au prezentat doi martori. Cred că se impune menţinerea controlului judiciar . Suntem în faza cercetării judecătoreşti, deci este oportună menţinerea acestei măsuri. Se solicită ca inculpatul să plece din ţară şi să ia legătura cu alţi primari din alte ţări. Dacă se solicită ridicarea controlului judiciar fără argumente, solicitarea este nefondată. La această oră, Cătălin Cherecheş are libertatea să se deplaseze oriunde pe teritoriul României. Nu este oportună rădicarea controlului judiciar. Adică la fiecare termen, inculpatul formulează cereri şi instanţa trebuie să i le satisfacă?Mi se pare abuziv acest lucru” expune punctul de vedere al DNA, procurorul de sală Adriana Meda.

calin_budisan_ziar_de_cluj

Avocatul motivează necesitatea desfiinţării controlului judiciar

Reprezentantul lui Cătălin Cherecheş, expertul în penal, avocatul Călin Budişan a luat cuvântul la şedinţa de judecată motivând că desfiinţarea controlului judiciar se face pentru orice inculpat, şi nu că edilul ar cere tratament preferenţial.

„Onorată instanţă nu putem să ajungem la această concluzie. Aşa, la fel se poate spune şi că dacă DNA trimite în judecată un suspect, comite un abuz. Noi am formulat cererea de revocare a măsurii controlului judiciar pentru că ne permite legea şi procedura. Acesta este rolul meu. Nu există o gravitate în spatele acestei proceduri. Cătălin Cherecheş nu reprezintă un pericol. Ştiu că instanţa doreşte să analizeze fiecare speţă în parte, lucru cu care suntem perfect de acord. Azi a fost audiat un martor care a confirmat pe  deplin apărarea inculpatului şi anume că acele sume nu au fost date cu titlu de mită, ci de împrumut. Se impune, aşadar revocarea în totalitate a controlului judiciar. În esenţă, a trecut mai mult de un an de zile de la momentul în care clientul meu, Cătălin Cherecheş a fost arestat. Recent acesta a fost reinvestit ca primar în Baia Mare. În exercitarea atribuţiilor ca primari e necesar să aibă contactul cu celelalte ţări din UE. În presă există aprecieri pozitive în acest sens. El este invitat în Polonia şi Austria de către alţi primari de acolo. Astfel, noi trebuie să formulăm cereri de tipul”vă rog să îl lăsaţi în Polonia şapte zile” sau ”va rog să îl lăsaţi în Germania patru zile” şi aşa mai departe” argumentează avocatul Călin Budişan.

Potrivit apărătorului primarului din Baia Mare, lucrurile au început să evolueze după data de 10 mai, atunci când Cătălin Cherecheş şi-a reluat activitatea la primărie.

„Referitor la susţinerile că acele fapte s-au săvârşit în raport cu atribuţiile sale de serviciu, dorim să precizăm că din dosar reiese altceva. Cătălin Cherecheş s-a întors recent în Primăria Baia-Mare şi la câteva zile după, în prima noapte de duminică s-au şi demarat lucrări de asfaltare a străzilor din oraş” mai adaugă acesta.

Moment în care procurorul Meda a replicat: „În ce măsură controlul judiciar, sub care se află acum, îl împiedică să asfalteze străzi?”.

Dialogul a continuat cu aspectul invocat de Budişan şi anume că această măsură a controlului judiciar este desfiinţată pentru toţi inculpaţii, la un moment dat, nu doar pentru primari sau afacerişti.

 

Rugăciunea lui Cătălin Cherecheş

Judecătorul Nora Boiciuc a fost de acord să asculte şi poziţia directă a lui Cherecheş în raport cu cererile formulate de avocatul său. Astfel edilul şi-a exprimat rugăminţile.

„Doresc să spun că am învăţat în acest timp, un an şi o lună de bătaie de joc, să fiu calm şi să fiu rezervat faţă de remarcile din sală. Eu îmi doresc doar să pot să îmi exercit funcţia, nu doar să mă vad cu primari din alte ţări, ci să derulez proiecte în beneficiul comunităţii băimărene.

Doresc să fac proiecte şi să iau exemplu de la cei mai pricepuţi, chiar dacă aceştia sunt primari în alte ţări. În tot acest timp am fost arestat la Cluj-Napoca şi ulterior am stat în arest la Penitenciarul Gherla. Vreau doar să spun că acea perioadă, indiferent de ce va decide instanţa, nu va fi reparată niciodată în viaţa mea. Dacă cer să obţin permisiunea de a vorbi cu oameni din oraşul meu, nu înseamnă că încerc să îi influenţez ca martori, ci doar că doresc să îmi desfăşor viaţa în condiţii normale” a explicat Cătălin Cherecheş.

parimaria baia mare mic

Nora Boiciuc, de neclintit

În ciuda argumentelor invocate de Budişan şi Cătălin Cherecheş, magistratul de la Secţia Penală a Tribunalului Cluj, a decis să respingă cererea de desfiinţare a controlului judiciar.

„În baza art.362 al.2 rap. la art.208 C.p.p., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul C.C. şi respinge implicit cererea de revocare a măsurii formulată în cauză. În temeiul art.362 al.2 rap. la art.208/1 C.p.p., respinge cererea inculpatului C C privind modificarea conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul înlăturării obligaţiei impusă în sarcina acestuia, respectiv cea de a nu depăşi limita teritorială a ţării, prev. de art.215 al.2 lit.a C.p.p. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.05.2017”, decide judecătorul Nora Boiciuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.