Cercetătorul rus Vladimir Șapovalov avertizează că o intervenție a statelor occidentale, în sprijinul Ucrainei, în conflictul dintre această țară și Rusia, ar putea “să fie fatală pentru statalitatea Republicii Moldova”.

Această amenințare este inclusă într-o declarație difuzată de site-ul de propagandă rusesc Sputnik. Declarația este prezentată chiar în limba română, pe o secțiune a site-ului denumită Sputnik Moldova. Autorul declarației, Vladimir Șapovalov, este prezentat drept „vicedirectorul Institutului de Istorie și Politică a Universității Pedagogice de Stat din Moscova, membrul consiliului de administrație al Asociației Ruse de Științe Politice”. El susține că asupra Republicii Moldova s-ar exercita influențe din Statele Unite, România și Turcia, dar “uită” să menționeze Rusia.

Rusia a lansat tot mai des mesaje conform cărora statele membre NATO ar amenința securitatea și stabilitatea regională prin acțiunile lor din Europa de Est, mai ales din zona adiacentă Mării Negre, ceea ce ar impune o ripostă din partea Rusiei. Se știe Rusia are trupe și armament în Crimeea și în Transnistria.

,,În timpul exercițiilor, personalul militar gândeşte scenarii care includ și bombardamente asupra teritoriului Rusiei, cu ajutorul bombardierelor strategice americane”, Maria Zaharova, Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

La finalul anului 2020, într-o conferință de presă la Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, declara că trupele americane aflate în România și Bulgaria s-ar instrui pentru a ataca Rusia. Bulgaria a dezmințit imediat aceste acuzații, însă România a preferat să nu reacționeze.

“România și Polonia sunt elemente fundamentale în apărarea Flancului Estic al NATO. Sevastopolul este la mai puțin de 600 de kilometri distanță de locul în care ne aflăm aici. Tiraspolul este la 400 de kilometri distanță”, Adrian Zuckerman, Fost ambasador al Statelor Unite.

Încă de acum șase luni, ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, avertiza România că poate fi atacată din Crimeea sau din Transnistria.

În textul intitulat “Riscuri pentru Moldova”, site-ul Sputnik susține că Ucraina este pe punctul să se transforme într-o zonă de confruntare între Occident și Rusia. Fără a face estimări despre viitorul Ucrainei, Vladimir Șapovalov precizează că acest conflict va afecta, în mod cert, și Republica Moldova.

1 COMENTARIU

  1. Multumim pe aceasta cale istoricilor si diplomatilor rusi, pentru aprecierile privind statalitatea Republicii Moldova. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Intradevar Republica Moldova este o entitate statala creeata de Stalin si este anacronica, in conditiile nulitatii Pactului Ribbentrop-Molotov. Bun venit Acasa, Moldova! Multumim Federatiei Ruse pentru ajutor! Traiasca Romania Mare si fratia intre poporul roman si marele popor sus. Si apropo, nu facem un schimb? Teritoriul de la sud de actuala Republica Moldova contra Transnistriei? Si faceti acolo un fel de Kaliningrad 2. Parerea mea, moncher…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.