Compania Ryanair ar putea opera de pe Aeroportul din Targu Mures, daca alesii judeteni ar aproba "o sustinere financiara" prin contracte de publicitate incheiate cu compania, spune conducerea aeroportului, care afirma ca au fost incheiate negocierile privind conditiile tehnice de operare.
Potrivit unui comunicat de presa transmis, vineri, de Aeroportul "Transilvania" din Targu Mures, conducerea aeroportului a finalizat negocierile cu reprezentantii operatorului aerian low-cost irlandez Ryanair in privinta conditiilor tehnice de operare, a taxelor aeroportuare practicate si a serviciilor oferite, iar zborurile ar putea avea loc "dupa obtinerea sustinerii financiare prin formele de publicitate, marketing din partea Consiliului Judetean Mures".