CNAIR a adjudecat licitația pentru construcția a 55 de km din Autostrada Transilvania. Este vorba despre tronsonul
Suplacu de Barcău – Chiribiş şi Chiribiş – Biharia cu o valoare de 144 de milioane de euro.

Asocierea CONSTRUCŢII SA (ROMANIA) – HIDROELEKTRA MEHANIZACIJA D.D. CROATIA a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Subsecţiunii 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiş.

Lotul cu o lungime de 26,35 km a fost atribuit acestei Asocieri, la o valoare a ofertei de 75,7 milioane euro. Pe traseul acestei Subsecţiuni va fi amenajat un nod rutier la km 24+525. Vor fi construite sau finalizate 19 poduri, pasaje si viaducte.

Potrivit prevederilor contractuale, perioada de proiectare este de 6 luni iar cea de execuţie a lucrărilor este de 18 luni.

Pentru Subsecţiunea 3C2: Chiribiş – Biharia, în lungime de 28,55 km, Comisia de evaluare a desemnat câştigătoare Asocierea TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK, a.s. – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL.

În cadrul contractului cu o valoare de 68,3 milioane euro, Asocierea are la dispoziţie 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor. De-a lungul traseului acestei subsecţiuni vor fi construite sau finalizate 18 poduri, pasaje şi viaducte.

Ambele asocieri au ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani.

Procedura de semnare a contractelor va putea fi declanşată după 10 zile. Dacă în acest termen legal nu vor fi depuse contestaţii. Însă în situaţia în care vor fi înregistrate contestatii împotriva rezultatului procedurilor, CNAIR SA va trebui sa aştepte solutionarea acestora şi doar după aceea va putea iniţia procedurile de semnare a contractelor.

Citeste si Ministrul Cuc amenință cu rezilierea contractului pentru Autostrada Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.