Incidentul a avut loc joi seară într-un bar din comuna clujeană Suatu. Victima, Florea Plăpădean, este un bărbat în vârstă de 46 de ani, care se afla în bar în acel moment, la un suc. Acesta a intervenit, verbal, la un moment dat, după ce doi fraţi, bine aghesmuiţi au luat la bătaie un tânăr aflat în bar, care îi era nepot.
Vineri, 18 decembrie, bărbatul în vârstă de 46 de ani s-a prezentat, însoţit de fratele său, cu falca umflată şi urme de lovituri pe faţă, la Intitutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca. Îşi începe acesta relatarea, cu dificultate: “Aseară, pe la ora 18.30 mă aflam într-un bar din comună când fraţii Nelu şi Ovidiu B. au sărit pe nepotul meu, cu pumnii. La care eu am intervenit, politicos, întrebându-i: <Mă, ce faceţi aici>? rugându-i să-l lase în pace. L-au lăsat, dar când am dat să ies din bar, ca să ajung la toaletă, m-am trezit atacat pe la spate de ei. M-au luat la pumni, amândoi, pe rând, umfându-mi faţa, aşa cum vedeţi”. Bărbatul mai povesteşte că a stat toată noaptea cu comprese puse peste locurile unde fusese lovit, însă vineri dimineaţă a venit la I.M.L. pentru a obţine certificat medico-legal, care să ateste bătaia încasată şi să-i folosească la postul de poliţie din comună când va face plângere împotriva celor doi agresori ai săi. Însă, ajuns la I.M.L., medicii l-au trimis pe Florea la Clinica de Chirurgie Maxilofacială, pentru a fi consultat şi a fi stabilită gravitatea loviturilor încasate. Întors după câteva ore, cu diagnosticul de fractură de maxilar, acesta a fost consultat de către legişit, care i-au recomandat între 19 şi 20 de zile de îngrijiri medicale. “E strigător la cer ce-am păţit, mai ales că cei doi fraţi se aflau în cârciumă împreună cu un copil şi un nepot mai măricel. Veniseră, beţi, din altă parte, cu o maşină şi cu un tractor, după care au rămas în barul respectiv. Eu, trebuie să ştiţi că sunt suferind de o boală de inimă şi n-am mai consumat alcool de peste 16 ani, aşa că vă daţi seama că eram treaz-trezuţ şi realizam tot ce se întâmplă. De asemenea, încă ceva: bătaia asta, oboseala şi tracasările de pe drum şi dintre clinici m-au agitat teribil,astfel că de aici mă voi prezenta direct la Institul Inimii, ca să vedem dacă nu au apărut ceva complicaţii cu vechea mea boală.”