Toma Rus

În 2014, cu panglici tăiate și discursuri entuziaste, se inaugura cu surle și trâmbițe cea mai mare fermă de bizoni din Europa, amplasată în comuna clujeană Recea Cristur. O investiție care, la vremea respectivă, se ridica la 2,5 milioane de euro și purta semnătura a doi investitori străini: germanul Johann Kilger și danezul Rudolf Kamer. În fruntea operațiunii din România fusese instalat nimeni altul decât Toma Rus, fost secretar de stat în Ministerul de Interne. Totul părea bine așezat – mai ales că Rus e rudă cu primarul din Recea Cristur, cel care a pus la dispoziție terenul, prin concesiune, pentru înființarea fermei. Însă sprijinul edilului Recea-Cristur n-a fost singurul pe care l-a avut. În 2013, Toma Rus, fostul șef al BCCO Cluj, se prezenta personal la sediul Consiliului Județean Cluj pentru a face lobby pe lângă președintele de atunci, Horea Uioreanu, cerându-i sprijin pentru ca proiectul cu bizoni să prindă contur rapid. Un deceniu mai târziu, întreaga afacere miroase a eșec: ferma e în colaps, iar firmele implicate se clatină serios, la un pas de faliment. Un proiect născut cu fast, dar care pare că a intrat în moarte clinică.

Firmele care se ocupă de ferma de bizoni sunt în cădere liberă

În 2014, cu zâmbetul protocolar al gazdei de ocazie, Toma Rus – fost secretar de stat în Ministerul de Interne – inaugura cu aplomb cea mai mare fermă de bizoni din Europa, chiar în comuna sa natală, Recea-Cristur. Pe o pășune concesionată de la localnici și de la primărie, se instalaseră bizonii americani aduși ca simbol al unei investiții ambițioase. Proiectul era finanțat de doi investitori străini – bavarezul Hans Kilger și austriacul Rudolf Karner – care promiteau, la acel moment, extinderea fermei și dezvoltarea unui model agricol spectaculos.

Surpriza a venit când, în loc ca Toma Rus să fie desemnat administrator al grupului de firme, această funcție i-a revenit unui personaj mai puțin vizibil, dar influent: Constantin „Titi” Jeican, fiul lui Constantin Jeican, unul dintre fondatorii Băncii Transilvania. O alegere discretă, dar cu rezonanță în cercurile financiare din Cluj.

În spatele fermei de bizoni de la Recea-Cristur se află o rețea bine ramificată de firme interconectate, care formează o adevărată caracatiță de interese economice. Nucleul este compus din BT Bison Ranch SRL, BT Wild Ranch SRL și R & K Hunting Services SRL, toate implicate direct în administrarea fermei. Acestora li se adaugă, într-un mod cel puțin interesant, două entități – BT Farming & Agriculture SRL și BT Development Soporului SRL – care, conform codurilor CAEN, operează în zona afacerilor imobiliare. Toate aceste firme au fost înregistrate cu sediul în Recea-Cristur, epicentrul unui proiect care a pornit cu promisiuni de dezvoltare rurală, dar s-a complicat într-un labirint cu mize multiple ce stă să se prăbuşească.

BT Bison Ranch SRL a fost înființată în 2013, avându-l ca administrator pe Rudolf Kamer. În structura acţionariatului se regăsesc două persoane juridice: Domaines Kilger GmbH și, deloc surprinzător, BT Farming & Agriculture SRL – una dintre firmele care gravitează în jurul aceleiași rețele de interese economice.   

Anul 2023 marchează un punct critic pentru BT Bison Ranch SRL, cu o imagine financiară care nu mai poate fi cosmetizată. Deși compania a raportat o cifră de afaceri de 331.556 euro, veniturile nu doar că au fost insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, dar au generat și o pierdere de 339.694 euro – un semn clar că modelul de afaceri este dezechilibrat, dacă nu chiar falimentar în esență.

Și mai alarmant este nivelul datoriilor, care a ajuns la un total de 5,56 milioane euro, în condițiile în care capitalurile proprii sunt negative, la 759.644 euro. Cu alte cuvinte, firma există pe datorie, cu un patrimoniu net sub zero, o stare financiară incompatibilă cu orice perspectivă de sustenabilitate.

Activele imobilizate s-au prăbușit la un ridicol de 9.871 euro – o sumă care abia ar acoperi prețul unui tractor second-hand, darămite o fermă care se visa cea mai mare din Europa.

BT Wild Ranch, înfiinţată în 2012, este administrată de acelaşi Rudolf Kamer, iar din structura acţionariatului fac parte aceleaşi două persoane juridice.

BT Wild Ranch SRL, una dintre piesele din angrenajul fermei de bizoni de la Recea-Cristur, se zbate într-o stare financiară de-a dreptul precară. În 2023, compania a raportat o cifră de afaceri aproape simbolică – 2.826 euro. Pe fondul acestor venituri insignifiante, firma a înregistrat o pierdere netă de 10.621 euro, menținând trendul descendent din anii anteriori. Ceea ce trage însă semnalul de alarmă este dezechilibrul flagrant între datorii și capitalurile proprii: datoriile totale au urcat la peste 2,6 milioane de euro, în timp ce capitalurile proprii sunt puternic negative, la 2.014.201 euro.

R & K Hunting Services SRL, pare să fi ratat din start orice șansă reală de consolidare financiară. Încă din primul an de funcționare, 2012, firma raporta pierderi de peste 322.000 euro, în condițiile în care a avut 0 cifra de afaceri cifră de afaceri 

În 2013, deși înregistrase o cifră de afaceri de 118.068 euro, pierderile s-au adâncit, ajungând la -105.329 euro, iar în 2014,  conform ultimelor date financiare raportate, tendința negativă a continuat: cifra de afaceri a scăzut drastic, la 23.224 euro, iar bilanțul a rămas pe roșu, cu o pierdere netă de 6.839 euro.

De-a lungul celor trei ani, firma a fost constant împovărată de datorii masive – peste 969.000 euro în 2013. În mod ironic, cu un nume care aminteşte de vânătoare, R & K Hunting Services pare să fi fost ea însăși o pradă ușoară a unei gestiuni financiare dezastruoase.

De la bizoni la afaceri imobiliare 

BT Farming & Agriculture SRL poartă un nume care trimite la agricultură, dar în realitate se ocupă cu tranzacții imobiliare. Cu toate acestea, în 2023, compania nu a raportat niciun venit din activitatea comercială. Cu o cifră de afaceri zero, cu pierderi de peste 77.000 de euro și datorii care depășesc 9,5 milioane de euro, firma pare să funcționeze într-un vid economic.

BT Development Soporului SRL este interconectată direct cu BT Farming & Agriculture SRL. Firma  este administrată de Elender Ralf Peter, cetățean german, iar printre acționari se regăsesc BT Farming & Agriculture SRL și compania germană STERN IMMOBILIEN AG. Firma activează în domeniul dezvoltării imobiliare. În 2023, firma nu a generat niciun venit, raportând o pierdere de 66.205 euro. Totodată, BT Development Soporului are datorii în valoare de 332.243 euro.

Citeşte şi:

5 COMENTARII

  1. Ohooo, câte afaceri meschine și mușamalizarea de infracțiuni, crime, trafic de influenta ascund…
    Sa vedeți formularele de 3% cum se învârt în familia aia machiavelică.
    Cu o mână fac semnul crucii, cu cealaltă fura, distrug familii, interceptează, amenință, folosesc șantajul.
    Scârbă de ei.Sangele Domnului sa ii mustre.

  2. Încă îmi amintesc de crescătorii de animale care au rămas fără terenuri pentru că ăștia au închiriat fermei de bizoni. Cate familii au fost lovite atunci! Au fost obligați să vândă animalele, să renunțe la viața lor din cauza acestor gunoaie falimentare.

  3. Si iac-asa unii se întrebă de ce se votează simion. Eh, și din cauza asta, si nu ca, cu turma lui, va fi mai bine. Asta ne este Romania.

  4. De Bogdan Neacșu din Ploiasca cu Denu Dar Forest nu aflați nimic? Prejudiciul e mai mic dar modelul e tipic pentru cum se lucrează… După Băhăian s-au dresat să te facă să te sinucizi, nu se mai agită ei, nu îi țin balamalele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.