Compania de arhitectură ArhiBox a câștigat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a planului urbanistic necesare în realizarea primei școli care se va construi în cartierul Bună Ziua.

„Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și Planului Urbanistic Zonal necesar pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale de nivel primar și gimnazial în Bună Ziua a fost, în sfârșit, atribuit. Am propus construirea unui hub educațional în Bună Ziua anul trecut cu ocazia adoptării bugetului local pentru 2021. După două licitații suspendate, la a treia încercare, Arhi Box a câștigat contractul ce se întinde pe o perioadă de 18 luni. Mă bucur că suntem cu un pas mai aproape de prima școală din Bună Ziua – unul dintre cele mai tinere cartiere din Cluj-Napoca, populat preponderent cu familii ce au nevoie de o școală aproape de casă”, a anunțat consilierul local USR, Alexandra Oană.

În Cluj Napoca cei de la ArhiBox s-au mai ocupat de proiectul parcului pe care primăria vrea să îl construiască în cartierul Zorilor și de cel al bazei sportive La Terenuri din cartierul Mănăștur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.