nașteri premature

Peste 6200 de copii au fost născuți în România de mame minore, cu vârste începând de la 12 ani.

Anul trecut, numărul nașterilor a scăzut la 155.418, comparativ cu 180.735 de nou-născuți în 2021, conform Asociației Prematurilor. Din aceste nașteri, 6.284 au fost în rândul mamelor minore sub 18 ani, reprezentând 4% din totalul nașterilor. De asemenea, nașterile premature constituie 16% din totalul nașterilor din România. În Cluj, numărul de nou-născuți prematuri s-a dublat anul trecut față de datele raportate în 2022.

Datele din 2023, analizate de Asociația Prematurilor, arată că dintre cei peste 6200 de copii născuți de mame minore în România, distribuția pe vârste a fost următoarea: 27 de copii născuți de mame de 12 ani, 104 de mame de 13 ani, 496 de mame de 14 ani, 1.114 de mame de 15 ani, 1.968 de mame de 16 ani, 2.575 de mame de 17 ani și 3.608 de mame de 18 ani. Din totalul de 155.000 de nașteri în 2023, 25.887 au fost prematur.

În Cluj, în 2023, s-au născut prematur 1.019 bebeluşi faţă de 551 cu un an înainte, în Iaşi – 1.462 în 2023 faţă de 660 în 2022, în Braşov – 1.005 în 2023 comparativ cu 494 în 2022.

„Aceste date demografice relevă faptul că, pe termen lung, societatea va avea o populaţie îmbătrânită, iar numărul tot mai mare de naşteri premature este asociat cu riscuri majore la naştere, spitalizare prelungită, costuri tot mai mari atât pentru sistemul public de sănătate, dar şi pentru familii, risc de depresie post-partum, dar şi riscuri în dezvoltarea neuro-motorie pe termen lung, asociate prematurităţii. (…) Aceste statistici arată că avem nevoie urgent de nişte politici noi de sănătate privind suportul acordat maternităţilor de stat atât prin extinderea secţiilor de prematuri, investiţii semnificative în aparatură modernă şi consumabile cât şi de creşterea competenţelor maternităţilor de grad II la nivel naţional astfel încât să poată trata prematuri extremi de 22, 23, 24, chiar şi 27 de săptămâni cu complicaţii severe la naştere, fară să mai solicite transfer către unităţile universitare şi regionale”, a semnalat Asociația Prematurilor.

Potrivit acesteia, România are nevoie de un număr mai mare de personal medical neonatal, de programe şi măsuri de prevenţie a sarcinilor la minore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.