Audierile la TAS în cazul gimnastelor românce Ana Bărbosu și Sabrina Voinea s-au încheiat sâmbătă la orele prânzului, iar verdictul a sosit sâmbătă seară.

În finala la sol de la Jocurile Olimpice, Sabrina Voinea a primit o penalizare de 0,1 pentru că ar fi depășit covorul, lucru care nu s-a întâmplat, motiv pentru care a rămas cu punctajul de 13,700.

Arbitrii au respins contestația gimnastei, astfel că a rămas pe locul cinci, în timp ce Jordan Chiles, care încheiase proba pe locul cinci, a depus contestație și a trecut pe locul trei în locul gimnastei Ana Maria Bărbosu.

În urma acestei controverse, Federația Română de Gimnastică și COSR, ajutați și de implicarea Nadiei Comăneci, au depus un memoriu la TAS pentru a soluționa cazul. FRG și COSR au cerut medalii de bronz pentru ambele gimnaste din România.

FRG a anunțat că verdictul TAS este favorabil gimnastei Ana Maria Bărbosu, deoarece instanța de la Lausanne a considerat că cerearea de contestație depusă de americanca Jordan Chiles a fost făcută după timpul regulamentar. În cazul Sabrinei Voinea, TAS a respins cererea FRG și COSR. Astfel, Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz, în timp ce Sabrina Voinea va încheia pe locul patru, urmată de Jordan Chiles.

Cu un ochi râdem, cu unul plângem. În urma memoriilor  făcute la TAS de FRG și COSR, Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu.

Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța: 

FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.

2.⁠ ⁠⁠Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.

3.⁠ ⁠⁠Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.

4.⁠ ⁠⁠Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.

5.⁠ ⁠⁠Alte solicitări sunt respinse

FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.

Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Voinea încheie competiția pe locul 4”, se arată în comunicatul FRG.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.