Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat azi, 8 iunie, la ora 7.00.

În acest an, 207.389 de candidaturi au fost înscrise pentru alegerile locale, iar pentru alegerile europarlamentare au intrat în cursa electorală 494 de candidaţi.

Timp de o lună, candidaţii intraţi în competiţia pentru un loc în Parlamentul European sau în conducerea administraţiilor locale şi-au transmis mesajele prin intermediul afişelor electorale sau prin întâlnirile cu alegătorii.

După încheierea campaniei electorale, materialele de propagandă electorală de orice tip trebuie îndepărtate din clădirea sediului secţiei de votare din ţară.

Potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central, îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din clădirea sediului secţiei de votare din ţară şi de pe respectiva clădire se dispune de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi se aduce la îndeplinire prin persoanele desemnate de primar în cel mult două ore de la comunicare.

Este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale şi anume din data de 8 iunie, ora 7:00, şi până la încheierea votării.

Sursa: Agerpress

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.