Consiliul Judeţean Cluj anunţă participanţii la trafic şi locuitorii din zonă că lucrările de tratament dublu bituminos executate pe drumul judeţean DJ 161 Dăbâca – Luna de Jos au fost finalizate. Lucrările au vizat un sector de drum de aproximativ 10 kilometri, mai exact 9 kilometri şi 850 de metri, de la kilometrul 28+030 până la kilometrul 18+180.

Importanţa acestor lucrări este dată de faptul că drumul judeţean DJ 161 face joncţiunea cu drumul naţional DN 1C, context în care lucrările de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere recent finalizate vor permite locuitorilor din zonă accesul mult mai rapid şi mai uşor către drumul naţional şi, implicit, către oraşele importante din judeţ, respectiv Cluj-Napoca, Dej şi Gherla, fapt care va crea oportunităţi reale de dezvoltare a zonei.

Mă bucur că am ajuns în această etapă, îndelung aşteptată de clujeni, în care începem deja să contabilizăm sectoare întregi de drumuri judeţene pe care lucrările s-au finalizat şi pe care, în consecinţă, se poate circula mult mai bine şi în condiţii de siguranţă” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Pentru a se asigura un grad cât mai mare de durabilitate a lucrărilor şi pentru ca acestea să corespundă întru-totul normativelor din domeniu, calitatea lucrărilor a fost în mod constant verificată de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.

DSCN6980

DSCN6979

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.