S-au liniștit apele în legătură cu plecarea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj, căci acesta are șanse foarte mari de a continua la echipă.

Dan Petrescu are șanse mari să rămână la CFR Cluj

Deși s-au aflat „la cuțite” în ultimele zile, antrenorul și patronul Ioan Varga au revenit la sentimente mai bune.

Tensiunile din ultima vreme s-au risipit, odată cu trecerea timpului, iar spiritele s-au calmat.

Dan Petrescu a amânat întâlnirea cu Ioan Varga, fiind suspect de Covid-19. În aceste condiții, „Bursucul” va conduce antrenamentul echipei de joi după-amiază.

O ședință între antrenor și patron va avea loc, însă nu pentru a se stabili termenii despărțirii, ci pentru ca Petrescu să fie reconfirmat în funcție. Sursele Digi Sport susțin că tehnicianul va continua la gruparea din Gruia, în condițiile în care Ioan Varga îl va asigura de susținerea lui.

Fiind cunoscut ca un tip impulsiv, Varga a depășit momentul de furie și este dispus să-i pună în continuare lui Dan Petrescu la dispoziție tot ce are nevoie pentru a face performanță.

Jucătorii CFR-ului au liber până joi

Dan Petrescu le-a dat liber jucătorilor până joi după-amiază, când a fixat un antrenament de reacomodare la efort la baza din Gruia. 

Relațiile dintre Ioan Varga, finanțatorul ardelenilor, și Dan Petrescu se răciseră în ultima vreme. Pe de o parte, Petrescu era nemulțumit de faptul că se simte sabotat din interiorul clubului, fără a îndrepta atenția neapărat spre Varga, iar pe de altă parte acționarul era nervos din cauza declarațiilor pe care le face antrenorul, dar și pentru că jocul CFR-ului nu a fost pe măsura așteptărilor.

La ruptura dintre cei doi ar fi contribuit și faptul că CFR Cluj a ratat calificarea în grupele Europa League, competiție care ar fi generat mai mulți bani pentru gruparea din Gruia.

În acest moment, Dan Petrescu nu vrea să plece de la CFR Cluj, dar vrea să se vadă cu Varga pentru a clarifica toate aspectele și pentru a afla dacă va fi sau nu susținut 100% de acum înainte, susțin sursele Digi Sport.

Cum arată cifrele din cele trei mandate ale lui Dan Petrescu pe banca CFR-ului

Fostul fundaș al ”Generației de Aur” a venit pentru prima dată la CFR Cluj în iunie 2017 și a stat până în iunie 2018, atunci când a plecat în China, la GZ Hengfeng. Deși a cucerit titlul la finalul acelui sezon din Liga 1, „Bursucul” alegea să plece în Asia, de unde a revenit ulterior în România, în martie 2019.

De atunci a început și al doilea său mandat pe banca CFR-ului, care s-a întins până în noiembrie 2020, când s-a produs ”ruptura” cu conducerea clubului. În ianuarie 2021, tehnicianul român a ajuns la  la Kayserispor (Turcia), însă a părăsit echipa după doar o lună și jumătate.

După aproximativ șase luni de pauză, Dan Petrescu a revenit la CFR pentru al treilea său mandat, însă antrenorul nu traversează acum cel mai bun moment și se vorbește iar de o despărțire.

În prezent, campioana României se află pe locul 4 în Liga 1, după nouă meciuri, și pe poziția a treia în grupele Conference League, după primele două înfruntări.

Cifrele lui Dan Petrescu în cele trei mandate la CFR Cluj

  • Primul mandat (iunie 2017 – iunie 2018) – 47 de meciuri, 28 de victorii, 13 egaluri, șase eșecuri
  • Al doilea mandat (martie 2019 – noiembrie 2020) – 74 de meciuri, 39 de victorii, 17 egaluri, 18 eșecuri
  • Al treilea mandat (august 2021 – prezent) – 60 de meciuri, 33 de victorii, 11 egaluri, 16 eșecuri.

Citește și: Un cunoscut sociolog îl spulberă pe preotul Visarion Alexa: Trebuie izolat și pedepsit

Sursa: digisport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.