Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au reţinut miercuri, 1 august, pentru 24 de ore pe un bărbat de 41 ani, din comuna Gilău. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.
Miercuri după-amiaza, în jurul orei 14.50, bărbatul şofa pe DJ 107 T şi a intrat cu maşina în poarta de acces auto a unităţii de poliţie din Măguri Răcătău. Bărbatul a plecat de la faţa locului spre comuna natală, Gilău. „La aproximativ 7 km distanţă faţă de locul producerii evenimentului, acesta a fost depistat de către poliţişti, care au constatat că emană halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus sediul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti unde a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de peste 1,35 alcool pur în aerul expirat. Bărbatul o fost condus la spital, dar a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, precizează reprezentanţii IPJ Cluj.