Articol scris de Cristian Unteanu în adevarul.ro:
Azi, la Bruxelles, reuniune prin videoconferinţă dedicată problemelor urgente din Belarus. Asta în contextul în care înşiruirea de mesaje transmise de Lukaşenko privind eventualul interes imediat al NATO de a lansa o intervenţie militară împotriva ţării sale.
Justificând astfel apelul urgent către Putin să intervină în termenii acordurilor militare şi cooperare de securitate între cele două ţări şi a celor presupuse de statutul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, au provocat deja o replică de la Moscova, adică un angajament general de ajutor în cazul în care, după părerea liderului rus, ar continua încercări străine de imixtiune în Belarus.
Asta este exact situaţia teoretică ce stătea la baza scenariului după care au fost executate etapele scenariului exerciţiului militar ZAPAD-17. Sper din tot sufletul că ceea ce urmează va rămâne în continuare doar la nivelul war game şi nu va deveni preludiul unui conflict real. Dar, pentru informarea dumneavoastră, e bine să reamintim că acest scenariu pornea de la apariţia unui scenariu de conflict militar deschis între Rusia şi NATO şi a implicat o acţiune comună a forţelor armate din Belarus şi din Rusia. Porneşte de la prezumţia că trei state denumite Lubenia, Vesbaria şi Veyshoria ar fi format o alianţă ostilă care să profite de situaţia economică problematică din Rusia şi Belarus pentru a începe să creeze o situaţie de tensiune între cele două state, folosind extensiv campanii de dezinformare.
Conform analizei făcute de experţii de la Warsaw Institute, Lubenia ar desemna partea de nord-est a Polonie şi sud-vestul Lituaniei, inclusiv Coridorul Suwalki, Vesbania cuprindea restul teritoriului Lituaniei şi zona centrală a Letoniei, iar Veyshnoria sugerează existenţa unei mişcări separatiste în Belarus. Statele ostile au ocupat partea nordică a districtelor Grodno, Minsk şi Vitebsk, adică cele în care populaţia este majoritar catolică, restul populaţiei fiind compusă majoritar din ortodocşi.
„Belarus şi regiunea Kaliningrad au fost infiltrate de grupări extremiste care au intenţia să comită atacuri teroriste. Miliţiile ilegale sunt sprijinite din străinătate, de acolo de unde le vin arme şi capacităţi navale şi aeriene. Pentru a neutraliza adversarii, forţele terestre se vor desfăşura pentru a le tăia accesul la mare şi pentru a bloca toate coridoarele aeriene în regiune, cu sprijinul forţelor aeriene, anti-aeriene şi a marinei“, se spune în planul oficial al exerciţiului.
Teritoriile din Belarus şi Kaliningrad sunt invadate de grupuri extremiste din Veyshnoria care au misiunea de a executa acte de terorism şi sabotaj pentru a destabiliza la maximum situaţia. În prima etapă a exerciţiului (proiectat să dureze trei zile), misiunea forţelor armate din Belarus sprijinite de cele ruseşti era să izoleze zonele ocupate de inamic, să execute operaţiuni pentru apărarea obiectivelor guvernamentale. A doua etapă, de patru zile, presupunea declanşarea ostilităţilor de către forţele masive trimise în zonă. Practic, aceste exerciţii din seria ZAPAD, alături de celelalte exerciţii strategice (VOSTOK, TSENTR şi KAVKAZ), sunt menite să testeze capacitatea de luptă a forţelor ruse, dar să şi transmită un mesaj cât mai clar Occidentului privind viteza cu care pot fi mobilizate pentru luptă diversele districte, atât la nivelul unităţilor de primă linie, cât şi a celor din rezervă precum şi viteza cu care trupele şi echipamentele sunt deplasate în zonele de interes.
Interesant să ne reamintim un moment care trebuie recitit acum în altă partitură: după ce, oficial, în briefinguri de presă, ruşii anunţaseră că numărul trupelor implicate era cel pe care-l vedeţi în tabelul difuzat de ministerul lor al Apărării, NATO a afirmat în mod repetat că, de fapt, în teren se aflau cu mult mai mulţi soldaţi, moment în care a sosit estimarea făcută de doamna Ursula Von der Leyen (acum Preşedinta Comisiei Europene, pe atunci ministru al Apărării în Germania), care a spus că nu era vorba despre aproximativ 13.000 de militari, ci de aproximativ 100.000.
Acestea sunt datele generale dar, ca întotdeauna, ele trebuie puse în contextul regional căci, dacă observaţi cu atenţie, totul dă impresia unui deja vu: părţi ale raţionamentului de bază din scenariul exerciţiului militar respectiv au servit perfect în Crimeea, apoi în Ucraina, cu rezultate militare incontestabil în favoarea Kremlinului: pe de o parte, anexarea ilegală a Crimeei, apoi ajutor masiv pentru cele două republici separatiste care minează existenţa independentă şi suverană a Ucrainei. Logica celor două mişcări ruse a urmărit obiective separate dar, pe fond, la cele două extremităţi ale liniei de separare cu NATO şi UE, era vizată implantarea şi dezvoltarea capacităţilor militare strategice din Crimeea şi Kaliningrad. Observaţi vă rog similitudinea dotărilor A2/AD care crează acum o primă zonă masivă de descurajare, completând instalaţii existente în regiunile de vest şi sud-vest ale Rusiei.
Desigur, scopul principal al scenariului ZAPAD-17 este protecţia Belarusului, dar, în subsidiar, obiectivul esenţial rămâne menţinerea deschisă, cu orice mijloace, a aş-numitului Coridor Suwalki, porţiune a frontierei dintre Lituania şi Polonia cu o lăţime de 100 km care face legătura Kaliningradului cu Belarus. În caz de conflict, în caz de orice tip de conflict, numărul impresionant de echipamente şi instalaţii militare de înaltă tehnologie adus de ruşi în enclava Kaliningrad sunt o problemă pentru NATO, dar şi acoperă în ambele sensuri nevoia de reaprovizionare pentru susţinerea unor acţiuni ofensive sau pentru protecţia unei zone largi aeriene, maritime şi terestre. Dacă ruşii, într-o formă sau alt, sunt aduşi în situaţia de a pierde acest obiectiv strategic, au pierdut una dintre cele mai importante piese cu care controlează întreaga tablă de şah din întreg nordul Europei. Iată de ce scenariul respectiv prevedea acţiuni specifice în acest sens:
Este însă gata Rusia să accepte intrarea în conflict militar major sau, mai degrabă, va fi tentată să repete scenariul din Ucraina, adică găzduindu-l pe Lukaşenko cu familia şi oferindu-i azil politic ca lui Iuşcenko şi aşteptând să vadă dacă poate merge pe mai departe cu subvenţionarea unei mişcări separatiste ample la care, eventual (căci nu este deloc sigur) să participe populaţia rusofonă din Belarus?
Deocamdată, pentru a lămuri o confuzie destul de larg folosită acum, Putin nu este obligat să intervină militar în Belarus în termenii statutului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă: nu există acolo nimic în privinţa folosirii forţei de către o ţară împotriva alteia (deci se exclude „agresiunea“ în termenii acceptaţi de legislaţia internaţională), trimiterea de trupe fiind posibilă doar în cazul se probează existenţa unei ameninţări externe.
Greu de imaginat că Rusia va trece la aplicarea unui scenariu confrontaţional, deoarece aşteaptă să vadă dacă, sprijinind acum Belarus din punct de vedere politic, occidentalii îşi vor asuma şi costul enorm al susţinerii economice pe termen lung pentru o ţară confruntată cu un dezastru cronicizat şi de mare amploare. Să vedem ce se va decide azi la Bruxelles şi care vor fi mai exact dimensiunile economice şi sociale care se vor lua în calcul.
