Înainte de a face considerații în baza unor observații empirice, ar trebui să avem o cercetare sociologică serioasă pentru a înțelege de ce pleacă tinerii de 20-30 de ani din țară și cum îi putem reține sau aduce înapoi – astfel încât îi provoc pe cei de la IMAS, CURS, IRES, Avangarde, etc., sa facă un sondaj urban/rural care să ne clarifice unele dintre întrebarile de mai sus. Ultimul sondaj, datat  din 2019 și realizat de Europa FM / IMAS, arată că o fac din cauza neîncrederii în autorități și a corupției.

Nu vorbim aici de circa 1-2% dintre copiii noștri, genii, care pleacă din țară pentru că sunt recrutați de universități, institute de cercetare, companii multinaționale, șamd, și care vor schimba lumea lucrând în organizații performante.

Nu vorbim nici de exploratori, de curajoși, de super-talentați, de „cetățenii universali”, cei cărora nu le lipsește nimic ca să rămână, dar Romania este pur și simplu un loc prea mic în care să-și faca o carieră și un nume pe cont propriu. Alți 1-2%.

Susțin orice proiect care să ne țină copiii în țară

Vorbim de restul tinerilor care vor sa plece din România – absolvenți de învățământ superior, medicină, IT, inginerie, drept, finanțe, etc. sau de meseriași calificați, sudori, șoferi, macaragii, mecanici, etc. – pentru că nu se regăsesc în sau nu se adaptează la modul în care funcționează țara noastră. De ce? Și de aici începe limbajul explicit.

1. Sistemele de învățământ, de sănătate, de investiții și de administrație publică sunt acaparate de dinastii familiale și de încrengături politice. Nu poți face o carieră daca nu pune o vorbă bună Domnul / Doamna Doctor, Domnul / Doamna Profesor, Domnul / Doamna Președinte, Domnul / Doamna Senator. 
De fapt, să dăm cărțile pe față, sistemul de educație, de sănătate, de investiții și de administrație publică sunt „privatizate”, au devenit sanctuare în care intri doar dacă ai rude și legături politice, iar daca nu le ai pe acestea, atunci ai bani să îți cumperi poziția;

2. Sistemul de educație este rupt de piața muncii, generând celebrii analfabeți funcționali, asta pentru că puzderie de colegii sau facultăți care beneficiază de un PR sclipitor nu sunt de fapt decât niște simple sinecuri familiale sau politice care nu au cum să promoveze meritocrația. Un dascăl de colegiu sau de facultate nu poate vorbi de competiție și competență dacă toată familia este angajată pe lângă el;  

3. Mediul privat antreprenorial caută oameni „îndoielnic” de bine pregătiți pe care să-i plătească la negru, pentru că fiscalitatea muncii este copleșitoare. Iar companiile internaționale, “criminal” de eficiente, plătesc exact cât fac absolvenții analfabeți functionali produși de facultăți, pentru că sunt obligați să bage milioane de euro în instrucție. Nu e de mirare că mulți tineri pleacă din țară pentru că sunt sătui de cercul vicios – „Nu te pot angaja că nu ai experiență!”, „Dacă nu mă angajează nimeni cum să am experiență?”.Prostatita apare din cauza faptului că bărbații își ating…Bărbați, nu aveți nevoie de tabletă dacă o faceți o datăPărinții noștri nu cunoșteau prostatita! Asta pentru că bărbații mâncau mult…Negii sunt principalul simptom al paraziților. Adaugă la mâncare 15 g…

4. Nu avem ca țară nici o strategie economică până în 2030, în așa fel încât tinerii să poată să își gestioneze studiile și cariera. IT-iști pot lucra de pe un laptop de oriunde. Vorbim însă de ingineri, biologi, chimiști, arhitecți, finanțiști, sudori, electricieni, mecanici, fierari-betoniști, tractoriști, etc., aducători de valoare adăugată. Astfel încat fă bine și caută un job calduț și bine plătit la stat, în administrația publică, sau roagă-l pe tata cu bani să te angajeze dacă a prins un contract public sau să te bage la o firmă internațională de avocatură sau consultanță. Cam astea sunt opțiunile dacă nu avem o foaie de parcurs economic până în 2030;

Susțin, inclusiv financiar, orice proiect care să ne țină copiii în țară, cu condiția să nu fie legat de un partid politic, ci să fie un efort al întregii societăti. Așa ca susțin proiectul Primarului Emil Boc, personalitatea în care românii au cea mai mare încredere, cu condiția ca proiectul său să nu fie legat de o ideologie politică, ci de o viziune privind viitorul Romaniei.

Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

1 COMENTARIU

  1. Motivul principal pt care romanii isi parasesc tara este propaganda anti-romaneasca agresiva difuzata non-stop la TV Radio etc care le spala creeri romanilor mintindu-i iar si iar ca Romania e ultima tara de pe planeta, ca in alte tari e raiul pe pamant si ca ei trebuie sa paraseasca Romania pentru a isi gasi fericirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.