Sala Sporturilor “Horia Demian”, Cluj

Emil Boc a anunțat că Sala Sporturilor „Horia Demian” ar putea trece, în viitorul apropiat, în proprietatea autorităților locale.

Edilul speră ca această tranziție să se întâmple cât mai repede, deoarece orașul ar putea atrage evenimente sportive importante având la dispoziție două săli de sport.

„Noi am solicitat acest lucru Ministerului Sportului. Vom vedea ce filosofie va aborda prin politica de descentralizare. Noi am cerut tocmai din nevoia de a sincroniza cele două săli de sport și din nevoia de a fi și mai atractivi pentru competiții interne și internaționale.

Atunci când ai sub aceeași jursidicție două săli de sport, una pentru antrenament, una pentru meciuri oficiale, oferi mult mai multe garanții de atragere a unor partide la Cluj-Napoca.

Vom vedea care este viziunea Ministerului. Se tot vorbește de vreo trei ani de descentralizarea sportului și sper să se întâmple. Avem date că acest lucru se va întâmpla, în luna octombrie”, a declarat Emil Boc, scrie Zcj.ro.

Citește și: Deltamed și Siemens au încheiat un contract de peste un milion de lei pentru Spitalul de Copii Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.