Profesorii afiliaţi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) nu vor mai trece notele în catalog. Începând de astăzi, notele elevilor din învăţământul preuniversitar vor fi trecute exclusiv în caietele profesorilor. Potrivit liderului Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj, Lucia Cojocaru, la nivelul judeţului, majoritatea profesorilor sunt de acord cu această formă de protest. “Majoritatea profesorilor sunt de acord cu măsurile luate. E o formă de protest mai particulară, care va dura până în momentul în care situaţia învăţământului va fi reglementată. Dacă nu se rezolvă problema, vom recurge la neîncheierea situaţiei pe semestrul I. Conform calendarului, în 30 septembrie vom picheta sediile celor două partide aflate la guvernare, adică PSD şi PDL. Urmează apoi greva de o zi în 5 octombrie, la care vor participa 11 federaţii reprezentative, iar în 7 octombrie vom organiza un miting la Bucureşti cu toate confedereaţiile sindicale. Mai mult, sindicaliştii din Maramureş au propus ca din 16 noiembrie să începem greva generală pe termen nelimitat”, a declarat Lucia Cojocaru. Aceasta a mai amintit faptul că nu va avea de suferit calitatea procesului educaţional, astfel încât părinţii vor fi ţinuţi la curent cu situaţia elevilor. De asemenea, Cojocaru a mai precizat faptul că reprezentantul pe plan naţional a părinţilor a declarat că nu sunt împotriva formelor de protest la care au recurs profesorii.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.