În județul Cluj, salariul mediu brut a depășit pentru prima dată pragul de 10.000 de lei, ajungând la echivalentul a peste 2.000 de euro. În ultimii zece ani, câștigul salarial brut a crescut de patru ori, iar cel net s-a triplat, atingând un nivel record.

Salariile continuă să crească în Cluj, cu diferențe semnificative față de alte județe

Potrivit datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Cluj, în decembrie 2024, câștigul salarial mediu brut a fost de 10.796 lei, în creștere cu 624 de lei față de noiembrie și cu 696 de lei mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta este a treia lună consecutivă în care salariul brut depășește pragul de 10.000 de lei, după ce în octombrie a fost pentru prima dată raportată această valoare.

Câștigul salarial mediu net a fost de 6.607 lei, mai mare cu 362 de lei față de luna anterioară și cu 408 lei față de decembrie 2023. Comparativ, salariul mediu net la nivel național în aceeași lună a fost de 5.645 lei, iar cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în București (7.307 lei), urmat de Cluj (6.607 lei) și Timiș (6.087 lei).

La polul opus, cele mai mici salarii medii nete au fost în județele Teleorman (3.989 lei), Harghita (4.102 lei), Hunedoara (4.108 lei) și Vrancea (4.171 lei).

Citeşte şi: Emil Boc blochează abuziv un proiect imobiliar al dezvoltatorului Dorin Bob 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.