Sărbătorile pascale au adus din nou magie și veselie în adâncurile Salinei Turda, care a găzduit cea de-a doua ediție a evenimentului EggSalt – vânătoarea de ouă, dedicat celor mai tineri vizitatori.

Zeci de copii, însoțiți de părinți, s-au bucurat de o aventură plină de entuziasm, surprize și momente speciale într-un decor spectaculos, unic în lume. Salina s-a transformat pentru două zile într-un veritabil tărâm al distracției, unde bucuria a fost la ea acasă.

Evenimentul a fost o reușită: ouă colorate ascunse cu grijă, râsete, energie debordantă și amintiri prețioase pentru fiecare participant.

„Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Bucuria copiilor ne motivează să continuăm cu și mai multe surprize. EggSalt este doar începutul!”, au transmis organizatorii.

Salina Turda își reconfirmă astfel statutul de destinație turistică nu doar spectaculoasă, ci și prietenoasă cu familiile și plină de inițiative originale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.